Un grup de locuitori din Ohrincea s-au mobilizat şi au decis să-şi amenajeze în una dintre încăperile fostei grădiniţe o sală de ceremonii.
Pentru început au pus la curent comunitatea şi au estimat necesităţile de amenajare a localului. După cum ne-a informat Olga Ţîgănaş, una dintre iniţiatoarele proiectului, grupul de iniţiativă a convenit cu oamenii să adune ceva bani pentru a repara uşile şi ferestrele localului.
Olga Ţâgănaş: „Au contribuit până azi 55 de persoane, cu donaţii de la 100 la 500 de lei. Am comandat o uşă nouă la intrare şi un geam, cu care să înlocuim o fereastră foarte deteriorată. Vom cumpăra şi o uşă interioară, şi încă una cu care să blocăm accesul în această aripă a clădirii. În curtea grădiniţei tot am făcut ordine, dar ar mai trebui de reparat toboganele, de restabilit scrânciobele, ca să fie pentru copii un teren de joacă. Am avea nevoie de mai multe resurse, dar începem cu ce avem”.
La locul destinat Olga Tâgănaş ne arată că ohrincenii au donat pentru sală lor comună câteva mese, scaune din celea lungi, folosite în sate la ceremonii. Au mai reparat câţiva pereţi, de pe care s-a desprins tencuiala, au dres tapetele, au adunat de prin sat perdele pentru a crea o ambianţă mai plăcută.
„Vrem să ne facem o încăpere unde să putem face o comandare, o zi de naştere. Doar vrem să fie un spaţiu, ne-am făcut interesul şi atât. Vom repara plafoanele. Aşa ne-am gândit că poate o să menţinem aceste încăperi, să nu se distrugă. În celelalte încăperi e dezastru! Păcat de clădire! Am vrea să vină cineva, să investească şi poate să deschidă aici nişte locuri de muncă, dar până acum nu a manifestat nimeni un asemenea interes”, spune Olga.
Valentina Rotari, care este reprezentanta primăriei Criuleni în s. Ohrincea, a informat consătenii săi că ajutorul bănesc cerut de la primărie pentru restabilirea scărilor viitorului local va fi posibil de obţinut doar dacă grupul de iniţiativă va scrie un mini-proiect prin care se obligă să participe cu o parte din bani, iar primăria să aloce o contribuţie. Primarul Dumitru Simon spune acelaşi lucru – consiliul local se poate implica prin susţinerea unui mini-proiect. Clădirea aparţine autorităţii publice locale, iar restabilirea ei în calitate de grădiniţă nu este rentabilă, pentru că în sat au mai rămas puţini copii. Nici investitorii privaţi nu fac rând, afirmă primarul.
O lună mai târziu, oamenilor care au făcut ordine în aceste încăperi, li s-ar fi transmis că ei ar fi obligaţi să plătească o taxă de arendă pentru a desfăşura activităţi în clădirea grădiniţei lor care, de altfel, după destrămarea kolhozului şi privatizare, le-a revenit sătenilor pe cote-părţi, şi aceştia se arătau nedumeriţi, de ce li se cer bani pentru arenda dacă bunul le aparţine. Contactat telefonic, vice-primarul de Criuleni, Iurie Procofiev, a precizat pentru Est-Curier, că a consultat bazele de date cadastrale, în care se menţionează că terenul aferent clădirii aparţine primăriei Criuleni, iar clădirea – nu.
Între timp, prima sărbătorită în localul renovat a fost Nina Ţîgănaş, care a sărbătorit cu toţi cei dragi aniversarea de 80 de ani.
S. Cernov
foto: fosta grădiniță din s. Ohrincea