SFS atenționează contribuabilii despre apeluri suspecte și înșelătorii

Est-CurierAutor
02.04.2026Data
visibility101
Imagine
Foto: SFS
Distribuie
Cetățenii sunt avertizați asupra unei noi scheme de escrocherie telefonică, în care persoane necunoscute se dau drept reprezentanți ai unor instituții publice sau financiare pentru a obține date sensibile.
Serviciul Fiscal de Stat a emis o atenționare oficială în acest sens, solicitând vigilență sporită din partea contribuabililor.

Potrivit autorității fiscale, escrocii contactează telefonic victimele și invocă diverse pretexte, precum livrarea unor trimiteri sau existența unor solicitări de credit. În unele cazuri, apelanții susțin că o expediere ar proveni chiar din partea instituției fiscale și urmează să fie livrată în aceeași zi prin curier.

Sub acest pretext, persoanelor li se transmite un cod de verificare prin SMS, aparent din partea unei instituții financiare, iar acestea sunt îndemnate să comunice codul primit. Ulterior, victimele pot fi contactate repetat, inclusiv de pe numere internaționale, de către persoane care pretind că sunt reprezentanți ai unor bănci. Aceștia invocă existența unor cereri de credit fictive, încercând să obțină informații suplimentare sau să inducă panică.

Reprezentanții Serviciul Fiscal de Stat spun că aceste mesaje și apeluri nu au nicio legătură cu instituția. Autoritatea nu solicită niciodată, prin telefon sau mesaje, coduri de verificare primite prin SMS, nu intermediază livrări de documente în acest mod și nu expediază colete contribuabililor.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să ignore astfel de solicitări și să sesizeze imediat organele de drept sau instituțiile vizate. Totodată, orice informație trebuie verificată exclusiv din surse oficiale, inclusiv pe pagina web a instituției sau pe canalele sale oficiale de comunicare.

Autoritățile atrag atenția că astfel de tentative de fraudă sunt în creștere și pot genera prejudicii semnificative, motiv pentru care informarea corectă și reacția rapidă rămân esențiale pentru prevenirea acestora.
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole