În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie sau 13 decembrie stil vechi) sau Sântandreiul marca începutul iernii. De aceea ea mai poartă și numele de „Andrei-de-iarnă” sau „cap-de-iarnă”.
În credința populară, noaptea spre Sf. Andrei marchează hotarul dintre lumi, când răul este mai activ, iar norocul se poate pierde sau câștiga în funcție de respectarea tradițiilor.
Printre cele mai răspândite mituri, e cel ce spune că în noaptea de Sfântul Andrei strigoii și duhurile rele umblă libere, motiv pentru care pe ușile, ferestrele gospodăriilor se face semnul crucii cu usturoi.
Se spune că în noaptea Sfîntului Andrei animalele la miezul nopții prind grai, iar cine le ascultă riscă să audă prevestiri rele. Sfântul Andrei este considerat și ocrotitorul lupilor, despre care se spune că sunt „dezlegați” în această noapte.
Noaptea de Sfântul Andrei este și una a jocurilor ritualice,unul dintre ele fiind „furatul porților”. Flăcăii „furau” porțile gospodăriilor cu fetelor de măritat, și le puneau în locuri ascunse sau neobișnuite. Tradiția era văzută ca o glumă acceptată de comunitate și ca un semn că fata din casă se va mărita curând.
Poarta nu era deteriorată, iar dimineața era adusă înapoi, spre amuzamentul tuturor.
În aceeași noapte, fetele încercau să-și afle ursitul, punând busuioc pus sub pernă, privind la miezul nopții în oglindă sau aducînd cu gura apă de la fântână ca să facă balabuște.
De asemenea, se semăna grâu în farfurii pentru a vedea dacă anul următor va fi unul cu belșug și sănătate, iar cele 12 coji de ceapă erau folosite pentru identificarea lunilor ploioase.
Printre superstițiile legate de această zi sunt: nu se fac lucrări grele, nu se împrumută lucruri și se păstrează liniștea, armonia în case, altfel se poate „lega” ghinionul pentru tot anul. Apa, visele și semnele naturii sunt considerate deosebit de importante în această noapte.
Deși astăzi multe dintre aceste obiceiuri sunt privite ca simple povești, ele rămân o parte importantă a tradițiilor autohtone.
De altfel Sfântul Andrei nu are nimic în comun cu aceste superstiții. Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos ca fiind Mesia și a primit, printre apostoli, supranumele de “primul chemat” sau “cel dintâi chemat”. El rămâne cel care a adus poporului român cuvântul Evangheliei, propovăduind în ținuturile noastre credința și învățătura creștină, căci, după ce Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli, la Cincizecime, Sfântului Andrei i-a căzut la sorți să propovăduiască noua învățătură în Tracia, Macedonia, Bitinia, Bizantia, Peloponez, Scitia (Dobrogea, parte integrată în România de astăzi), ajungând până în Crimeea.
Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.
Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor.
