Victimizarea a devenit un sport național în Republica Moldova. După fiecare scrutin electoral se înmulțesc victimile aleșilor anterior. De obicei se blamează formațiunea politică și mai puțin persoanele care au ajuns în funcții datorită partidului și prin acțiunea sau inacțiunea lor l-au discreditat. Acele persoane, care acum se declară jertfe, nu se consideră complice a celor întâmplate, că nu au făcut decât să scandeze: ”bravo, felicitări, mulțumim, șefu”, în loc să-și spună opinia de adevărați specialiști sau chiar contribuabili referitor la starea de lucruri reală.
Funcția publică este o capcană nemiloasă pentru multe persoane, care în aura puterii își pierd profesionalismul, se detașează de realitate și ajung la urmă cu onoarea șifonată. Doar ca la coșul reproșului este loc și pentru acei care nu l-au oprit din alunecare și care cu dinții albiți de usturoiul mâncat împreună cu ex-uzurpatorul puterii și banilor publici își întind brațele molcuțe deja spre un nou șef. Astfel speră să mai prindă cu o piuliță locul căldicel, pe care consideră că le este asigurat de servilism.
E o meteahnă umană și e alegerea fiecăruia, doar ca respectul, devotamentul față de o persoană să se păstreze indiferent de funcția pe care o are și relația de subordonare. La abdicarea idolatrizaților contribuie fanii, dar nu-și recunosc vina. După cum nu se simt responsabili nici cei care aruncă animalele în stradă ca să strige că lumea e în pericol din cauza câinilor vagabonzi. Da, pot fi animalele lăsate în voia sorții un pericol, pentru că le este foame, au fost maltratate și se apără, pentru că sunt vietăți și au instincte de supraviețuire, dar au și o viață mai scurtă față de ființa bipedă care se consideră că are rațiune. Fiecare dintre noi are partea lui de responsabilitate în ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cât de egoiști am fi, poate e cazul să includem în ierarhia priorităților: bătrânii, copiii și animalele, pentru că sunt neputincioși și depind de cei mai tineri, înțelepți și puternici.
Înainte de a face sluj în fața unui portofoliu, întrebați-vă dacă veți fi dispuși să vă arătați afecțiunea față de posesorul lui și după ce acesta îl va pierde. Înainte de a condamna pe rețelele de socializare apariția unui câine vagabond, priviți sub casa voastră, gardul vostru, dacă nu-i vreo vie-tate lepădată (nu pentru a-i face poze), pentru a o ajuta să nu devină un pericol public. Orice stare în care ne aflăm e alegerea fiecăruia dintre noi, spre deosebire de animalele patrupede, care nu au nici pupcuriști, nici avocați, nici fonduri publice la dispoziție, dar nici pretenții de salvatori ai națiunii și vedete. Scările sunt de urcat și de coborât, contează lungimea pasului și chiar dacă se zice că mână pe mână se spală, iar pe obraz cu amândouă , lingura și-o poartă fiecare spre gura sa.
E. Alexei
