Est-CurierSocial

Se apropie sezonul de încălzire! Aţi verificat soba şi coşul de fum??

În 2021, în Republica Moldova, în incendii au murit 61 de cetăţeni, inclusiv un copil.

Anual, sezonul de încălzire se manifestă cu vulnerabilităţi şi riscuri ridicate, materializate prin înmulţirea numărului de incendii produse la construcţiile şi amenajările aflate în exploatare, atât din sfera gospodăriilor individuale, cât şi din sfera activităţilor economico-sociale.

Având în vedere aceste aspecte, odată cu răcirea timpului, în mai multe gospodării sunt incluse sau aprinse sursele de încălzire a locuinţelor. Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, în perioada următoare, vă recomandăm să întreprindeţi acţiuni de preventive a incendiilor, şi anume:

Pentru sobele cu şi fără acumulare de căldură

– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– în fața ușilor sobelor, pardoseala combustibilă va fi protejată cu o tablă cu dimensiunile de 50 x 70 cm, astfel se asigură protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse;
– focul în sobe va fi supravegheat în permanență;
– supravegheați permanent jocul copiilor;
– evitați supraţaîncălzirea sobelor;
– noaptea nu se va încarca soba cu lemne, iar la sobele cu gaze naturale nu se va lăsa arzătorul aprins!

Coşuri pentru evacuarea fumului

– coșurile şi canalele de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate, vor fi izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere a acoperşului;
– nu depozitaţi materiale uşor inflamabile lângă coşul de fum.

 Instalaţii electrice

– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizații;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitați suprasolicitarea instalațiilor electrice.

 Instalaţii de încălzire

– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face după principiul ”gaz pe flacără”;
– cenușa și jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat și se va stinge cu apă.
– verificarea etanșeității buteliei de aragaz și a instalației de alimentare cu gaze se va face cu apă și săpun;
– se vor utiliza pentru încălzirea camerelor de locuit numai aparate electrice omologate.

În 2021, în Republica Moldova, în incendii au murit 61 de cetăţeni, inclusiv un copil. Vă recomandăm instalarea detectoarelor de fum pentru siguranţa dumneavoastră!

ÎN CAZ DE URGENŢĂ APELAŢI LA NUMĂRUL 112!

Șeremet Gabriel, ofițer superior al SP a SSE Dubăsari, căpitan al s/intern

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button