Incidente

Riscă să îmbătrânească în pușcărie

Doi bărbați de 29 și, respectiv, 32 de ani, membri ai unei grupări infracționale, au fost reținuți pentru 72 de ore fiind suspectați de șantaj.

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în conlucrare cu ofițerii de urmărire penală ai IP Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Ciocana și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, au documentat timp de 3 luni acţiunile infracționale ale suspecților.

În speță, începând cu luna ianuarie a anului 2022, suspecții, împreună cu doi complici, de 30 și 35 de ani, care urmează a fi anunțați în căutare, adepți ai diferitor autorități infracționale din Republica Moldova, sub pretextul că viața și sănătatea unei femei este în pericol, pentru a beneficia de protecția acestora, au dobândit cu titlu de taxă de protecție de la aceasta bani în sumă de 8000 de euro și un Lexus, fabricat în anul 2021, la prețul de 33 000 de euro.

Astfel, de către grupul de lucru au fost întreprinse măsuri la identificarea tuturor circumstanțelor cazului, fiind acumulat probatoriul integral în privința bănuiților, fapt pentru care s-a decis descinderea cu percheziții la domiciliile suspecților.

În urma perchezițiilor la domiciliile suspecților din suburbiile mun. Chișinău și în raionul Criuleni, polițiștii au depistat  probe importante pentru cauza penală.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare de la 11 la 13 ani.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button