Social

Restanțieri la lecția 7 aprilie 

Protestând cetățenii avertizează puterea că nu sunt de acord cu acțiunile autorităților

În contextul comemorării evenimentelor din 7 aprilie 2009, Avocatul Poporului constată că lecția nu a fost pe deplin învățată, chiar dacă autoritățile au întreprins mai multe acțiuni de ordin legislativ și instituțional.

Autoritățile moldovenești mai au de lichidat restanțe la capitolul drepturile politice și civile, dreptul la siguranța persoanei, la integritatea fizică și psihică, libertatea de întrunire, dreptul la libertatea opiniei și exprimării care sunt indisolubile proceselor democratice și nu pot fi acceptate nici un fel de derogări, în afară de cele prevăzute de lege și standardele internaționale – spune Avocatul Poporului, Ceslav Panico.

Acesta concretizează că Statul a depus eforturi pentru prevenirea relelor tratamente, a torturii, cu toate acestea fenomenul există, iar faptele dovedesc necesitatea continuării acțiunilor și a manifestării unei consecvențe la nivelul practicii, dar și pe domeniul prevenirii.

Oficiul Avocatului Poporului a atenționat de mai multe ori asupra problemei utilizării exagerate de către autoritățile moldovenești a măsurii de arest preventiv, inclusiv asupra unor participanți la acțiuni de protest. Arestarea preventivă trebuie să fie o excepție de la dreptul de libertate și securitate și să fie aplicat în cazuri în care sunt prezentate probe sigure, însoțite de argumentări, care ar confirma cu certitudine probabilitatea comiterii acțiunilor de către persoanele bănuite.

Protestând cetățenii avertizează puterea că nu sunt de acord cu acțiunile autorităților

Principiile democratice presupun reguli care urmează a fi respectate de ambele părți, atât de cetățeni, cât și de către autorități. Acestea din urmă trebuie însă să țină cont de faptul că protestând cetățenii avertizează puterea că nu sunt de acord cu acțiunile autorităților sau că acestea nu au ținut cont de voința, interesele și aspirațiile lor – declară Oficiul Avocatului Poporului din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button