Reportaj din satul tău
Ana, Ecaterina şi Nadiya…
Cruglic, satul cu cei mai mulţi abonaţi la ziarul „Est-Curier”
Ne-am propus să cunoatem persoanele, care au reuşit această performanţă, să le întreb cum o fac, or, satul nu este nici mai mare, şi nici mai mic decât majoritatea satelor din raion, conform statisticii oficiale demult depăşite.
După amiază, joi, găsesc un sat aproape pustiu. Poate e de vină şi vremea – ploiasă şi răcoroasă. În faţa casei de cultură – un microbuz, din care cineva vinde ceva, la staţie – câţiva călători aşteaptă un transport spre Chişinău. Mă gândesc că depopularea îşi pune amprenta pe fiecare localitate, nu doar pe centrul raional, care în zilele de odihnă devine deosebit de pustiu…
Oficiul poştal se află chiar în centrul satului. Clădirea poartă amprenta secolului în care a fost construită, se deosebeşte de celelalte construcţii din preajmă prin albul varului, câteva scări înalte, şi mi se duce gândul la faptul, că nu toţi pensionarii ar fi putut să le urce cu uşurinţă, dar şi pentru că trăim timpuri în care cetăţenii sunt constant atenţionaţi despre necesitatea rampelor de acces pentru cei care au nevoie de ele.
La intrarea în oficiul poştal mă întâmpină un bărbat, care tocmai amestecase un lighean de mortar şi se grăbea să termine de fixat uşa noua, de fier, proaspăt instalată. „De două ori ne-au spart hoţii oficiul poştal. De fiecare dată mi-au furat calculatorul. Gratii la geamuri avem, dar uşa era veche şi deteriorată. Hoţii aşa şi nu au fost găsiţi…”, ne informează Nadejda Griţco, şefa oficiului.
Ziua poştaşului începe cu scrisul în caiete
Nadiya lucrează, deserveşte clienţii, iar cele două poştăriţe erau gata să plece prin sat, dar şefa le-a spus că vine cineva de la ziar şi vrea să le cunoască, de aceea au mai zăbovit.
Ecaterina Mînza şi Ana Verdeş, îmbrăcate în scurtele de serviciu, în culoarea şi cu emblema specifice întreprinderii, îmi spun, că joi au mai puţin de lucru. Se vede şi după genţile care le aşteaptă pe mese. „Avem „Ziarul de gardă” astăzi, „Antena”, „Scara spre cer”, „Komsomolka”, broşuri colorate pe interese” – spun femeile, intervenind pe rând. Le întreb, dacă cruglicenii abonează şi ediţii periodice de peste hotare, la care îmi spun că „erau înainte, acum nu mai sunt, că oamenii le abonau, dar veneau foarte greu, chiar şi banii înapoi clienţilor am întors”.
Periodic mai sună telefonul, la care răspunde Nadiya, iar noi cu poştăriţele Ana şi Ecaterina continuăm discuţia.
„Vin la poştă. Avem un registru în care scriem gazetele. Apoi avem un caieţel, pe care îl pregătim, şi dacă avem vreo scrisoare prin sat şi nu trebuie să o trimitem la Criuleni, dna Nadejda mi-o dă şi până vine poşta, eu o duc. Apoi aşteptăm poşta şi scriem gazetele în caietul pe care l-am pregătit, înregistrăm scrisorile recomandate, dacă este pensie, ne dă pensia, apoi, sumca-n gât şi – prin sat! Ieri am mers pe ploaie” – povesteşte Ecaterina Mînza cum începe și decurge ziua unui poștaș. O întreb câţi ani are, şi îmi spune repejor „Degrabă am 40 de ani de când lucrez, de aici am ieşit la pensie, am deja 63 de ani”.
Ana Verdeş ne spune că a mai lucrat şi în kolhoz, nu doar la poştă: „Eu am început ca operator poştal, după ce am terminat studiile, în anul 1980. Am lucrat la Hârtop, la Cruglic. Din 1982 m-am angajat în kolhoz, că era salariul mai mare. Dar mereu m-a atras munca asta şi în 2010, când s-a eliberat locul, am venit. Încoace mă trăgea sufletul”. O rog să-mi explice, cum este să te tragă sufletul la poştă, la care femeia spune că îi place comunicarea cu oamenii, îi place să meargă prin sat, chiar şi de hârtiile care sunt multe în lucrul unui poştaş îi era drag. „Mulţi mă întreabă, ce-şi trebuie să mergi atâta prin sat, că, de, mai sunt şi plinuţă, şi în vârstă, da dacă-mi place, nu m-am dus nici la alt lucru, la care am mai fost chemată. Dacă – oi fi sănătoasă, aici o să lucrez, cât oi putea”, – spune Ana Verdeş.
“Ne prăpădim fără Nadiya!”
Mai în glumă, mai în serios, le întreb, dacă au o șefă bună. ”Foarte bună! Așa și este, – confirmă femeile. – Tot timpul ne susține, ne ajută, ne mai amintește ce uităm noi, că suntem mai în vârstă” – spune Ana. ”A fost în concediu – Doamne ferește ce făcea satul: ”Nu-i Nadiya, ne prăpădim! Șede rândul până în șosea! Nu-i Nadiya!” – adaugă Ecaterina, descriind starea de disperare a sătenilor, când sunt lipsiți de ajutorul șefei lor.
Deși acordă un spectru foarte larg de servicii, spun salariul le este simbolic. ”Avem salariu care depinde și de procentul din vânzări. La sfărșitul lunii calculăm care și câte ziare duce, câte scrisori recomandate distribuie, câte scrisori simple, câte facturi a dus, câtă presă și marfă a vândut. Din toate acestea, acumulate pe parcursul lunii, economistul calculează salariul lucrătorilor poștali” – explică Nadejda.
Ușa se deschide şi intră următoarea clientă. Se dovedește a fi perceptoarea fiscală de la primărie, dna Valentina, care a adus banii plătiți de cetățeni, iar Nadejda îi va incasa, asemeni unui lucrător bancar. ”Lucreză bine doamnele! Am adus borderourile pentru incasarea banilor în bugetul de stat. Până acum le dădeam la bancă, dar acum ne dă voie să îi aducem la poștă”, – spune dna Valentina. O întreb, dacă de Ziua Poștei, marcată câteva zile în urmă, primăria a felicitat poștașii, la care funcționara strânge din umeri, iar femeile spun într-un glas că nu le-a felicitat nimeni, nici măcar conducerea întreprinderii.
Ușa se deschide iar și o zgâtie de fată trece imediat lângă Nadiya. E Corina, fiica, care vine să-și vadă mama, sau să o ajute cu ceva, dacă mama o roagă. O întreb dacă va fi șefă la poștă, când va crește mare, la care ea scutură energic din cap și spune ca o expertă: ”Nuuu! Eu o să fiu polițistă! Mama are mult de lucru și salariu mic!”
Ecaterina ne spune că ultimul salariu a fost de 1180 de lei. ”Dar, să vă spun drept, eu îş mulțumită, că mai am și pensia… Eu am lepădat odată, dar, nici bani din pensie nu-mi ajungeau, dar și lumea asta, care te așteaptă în toată ziua, e obișnuită cu poștașul. Și noi ne-am deprins foarte mult cu oamenii… E plăcut să auzi ”Bodaproste că ai venit înapoi!” Apoi ne povestște că vreo trei ani în urmă, când a aflat de la televizor câte mii primește un deputat, a calculat că într-o lună alesul poporului câștigă cât un poștaș în trei ani, și s-a gândit, oare ce face el cu așa groază de bani? Muncitorul care instalează ușa se revoltă, că pentru un trai decent, un sătean ar trebui să primească măcar 2 -3 mii de lei…
Le întreb pe femei, cât de des li se dau haine de serviciu, și aflu că o dată la trei ani se dau scurte, o dată la doi ani – papuci. Una din ele e în caloși, pentru că e mare glodul prin sat, mai pune o talpă groasă și-și face meseria. Se mai întâmplă că încurcă caloșii săi cu alții străini, și își dă seama de asta doar seara, când se descalță și vede că-i sunt uzi ciorapii. Fiecare dintre ele deservește la domiciliu un anumit număr de persoane în etate, din cei peste 500 de beneficiari de prestații sociale, câți sunt în sat. Ceilalți vin singuri la poștă, își ridică banii de la ghișeu.
Înainte în sat veneau mai multe ziare…
Le întreb, cum își motivează consătenii să aboneze presă. Nadejda precizează: „Reuşim să abonăm multă lume, pentru că noi şi plan de abonare avem, la fiecare jumătate de an. ”Est-Curier” e mai accesibil la preţ, de aceea îl abonează mulți”.
Dna Ana intervine: ”N-avem dreptul să impunem. Dar uneori le spunem ”Vă rugăm frumos să vă abonați! Cum să venim la poarta dumitale numai cu o factură? O pun în poartă, o ia vîntul, dar așa, dacă ai și un ziar, o învelim în ziar, de-amu-i mai bine, că nu toţi au cutii poştale…”.
Ne găsește discutând următoarea vizitatoare a poștei, mătușa Vera Zmeu. Imediat ce pășește pragul proaspăt turnat cu beton, femeile mă anunță că și ea a lucrat ”o grămadă” de ani la poștă. Tanti Vera a venit cu treabă la poştă. Sprijinită în baston, o zărește pe Corina, care imediat se alege cu o însărcinare: să se ducă până la cutare și să-i cumpere mătușii două kile de prăsade. Corina o zbughește, iar afară o așteaptă Tuzic, câinele lor, care vine din când în când să verifice, dacă stapâna lui e la locul de muncă…
Între timp tanti Vera ne spune că a lucrat la poșta din Izbiște, Hârtop, la Cruglic, dar că nu a reușit să adune documentele pentru toți anii lucrați, că ar fi avut o pensie mai mare azi. ”Lucru nu era greu, dar atunci erau mai multe gazete” – și mai adaugă că ”la mine erau toți nacealnicii” (adică, acorda servicii poștale tuturor șefilor din kolhoz).
Vineri e o zi încărcată pentru poștărițe. Au multă treabă, de aceea când una din ele e în concediu, cealaltă iese neapărat să o ajute cu poșta, că altfel nu reușește.
Se mai întâmplă să vină și câte o scrisoare, cu care sunt nevoite să meargă la mai multe case, până îi găsesc stăpânul. ”Nu avem adrese poștale în sat. De aceea, dacă vine o scrisoare pe numele Ciorba, sau Baluțel, și nu este scris patronimicul celui căruia i se adresează, e-he-he! Deunăzi a venit o scrisoare din Olanda pentru Baluțel E. Du-te și-l caută! Avem trei Elene, câteva Ecaterine cu așa nume. Am mers aproape la fiecare poartă, deși era o scrisoare simplă, nu recomandată. Am ajuns la o poartă și-i zic: ”Lenuță, deschide scrisoarea asta, să vezi dacă e a ta sau nu!”. Când am deschis, am aflat că nu e a Elenei, ci a Ecaterinei… Deși noi avem dreptul să o întoarcem înapoi, dar dacă a venit tocmai din Olanda…”
Le întreb, dacă se tem mai tare de ploaie sau de ger, la care îmi răspund că se tem cel mai mult de câinii din sat şi de oameni răi. Printre altele îmi mai spun că convectorul este deteriorat, și că nu se știe când va fi reparat, că fac parte din sindicat, că le ajută și cei de acasă la distribuția poștei, că într-o iarnă era ghețuș și nu știau cum să coboare din deal în vale și au reușit șezând pe o peliculă…
Îmi iau rămas bun. Nadejda se pregătește să iasă până pe scări. Tuzic profită de ușa deschisă și din dorința de a-și vedea stapână, lasă o amprentă pe pragul proaspăt de beton și iși asumă consecințele nemulțumirii instalatorului…
Pe uliță – la fel de pustiu. Doar preotul a cotit spre biserică și o învățătoare a trecut spre magazin. Toamna a dictat cruglicenilor să se mai astâmpere prin case. Ana și Ecaterina își văd de drumul lor că deja au fost sunate de acasă, semn de la familii că se rețin peste program…
Svetlana Cernov
În fotografie: Nadejda Griţco, Ana Verdeş, Ecaterina Mînza şi Corina
