Recurs la memorie și la datoria morală
„Ne propunem să reflectăm asupra trecutului, să consolidăm cultura memoriei dar și să promovăm valorile democratice”, spunea Ana Novic, profesoară de istorie și directoare a LT „B. Dânga” Criuleni, care a moderat evenimentul, în debutul conferinței.
Mai mulți profesori, de fapt, profesoare, împreună cu elevii lor, au pregătit comunicări pe subiecte distincte centrate pe teme precum cultura memoriei, gândirea critică și compararea surselor istorice, studii de caz ce vizează deportările și foametea în anumite localități, teme asupra cărora elevii au colaborat cu locuitorii satelor și au adunat mărturii ale participanților la evenimentele recente sau cele de la mijlocul secolului trecut, pe care le-au documentat, pentru posteritate.
Lidia Lupașcu, șefa Direcției Educație Criuleni, a vorbit despre generațiile marcate și chiar pierdute din cauza evenimentelor din sec. XX, pornind de la Primul Războii Mondial, tragedie care a schimbat radical cursul istoriei, apoi cel de-al Doilea Război Mondial, deportările staliniste, colectivizarea și foametea organizată.
„Memoria istorică nu înseamnă doar date și pagini din manual, ci destine trăite, vieți schimbate pentru totdeauna. Din păcate, războiul nu aparține doar trecutului. Europa este, din nou, martora unor tragedii umane, provocate de invazia rusă a Ucrainei, oamenii căreia trăiesc drama pierderii, a exilului, orașe distruse și milioane de oameni suferinde. Lecțiile istoriei nu sunt întotdeauna învățate”, spunea, printre altele, Lidia Lupașcu, invocând responsabilitatea morală de a transmite generațiilor tinere lecția istoriei.
Mai mulți vorbitori au remarcat în discursurile lor importanța studierii cauzelor, cursului și consecințelor războiului din 1992, și profesorii de istorie, la fel și discipolii lor, nu au mai folosit formulări ambigue sau evazioniste, numind evenimentul anume război între Republica Moldova și Federația Rusă, care a acționat prin intermediul armatei sale, care staționează și azi la Tiraspol.
Vicepreședintele raionului Criuleni, Roman Onica, a fost invitat să le vorbească elevilor din sală despre experiența sa de participant la acțiunile de luptă în anul 1992, când Moldova încă nu avea armată, ea fiind formată în septembrie 1992, iar polițiștii, inclusiv domnia sa, au fost cei care au stat la paza democrației și integrității, așa cum au putut.
„La 2 martie 1992 activam în Batalionul cu Destinație Specială din capitală și dimineața am primit vestea. Colegi de-ai mei care locuiau în s. Coșnița, inclusiv Anatol Cibotenco, comandantul plutonului, m-a sunat și mi-a spus că ei nu pot veni la serviciu, pentru că au fost blocați. Au fost primele evenimente. Li s-a făcut un ordin de detașare și ei au pus primii mâinile pe arme. Eu eram comandant de pluton, trebuia peste o zi să le ducem alimente, muniție. Era complicat, ne puteam deplasa doar noaptea. În iunie, combatanții noștri erau gata să între în Bender, spre Tiraspol, și atunci s-a implicat armata a 14-a, care era dotată bine, cu arme performante. Când au început a trage tancurile armatei, nu s-a mai putut opune nimeni” - povestea Roman Onica. Dumnealui a mai vorbit despre războiul din țara vecină pe care îl califică drept „genocid” orientat împotriva poporului ucrainean de către armata rusă, despre războiul de acum din orient, care a bulversat toată lumea, și despre speranța să avem pace și să învățăm lecțiile istoriei, pe care să nu le repetăm.
La eveniment a fost invitat și istoricul Anatol Petrencu, care le-a vorbit elevilor și cadrelor didactice despre deportări și foamete, despre condițiile pactului Ribbentrop-Molotov și protocolul secret care a împărțit Europa de Est între două dictaturi, ceea ce a schimbat radical cursul istoriei Basarabiei și a influențat destinele locuitorilor ei pe multe decenii înainte.
Profesorul Petrencu a punctat, fără echivoc, adresându-se profesorilor, că atunci când invocă „identitatea națională”, nu este cazul să recurgă la formularea „moldoveni” inventată de Stalin, dar să nu le fie frică să le spună elevilor că sunt români.
Întrebat, dacă elevii de azi studiază suficient din manuale ca să înțeleagă evenimentele și să capete acea memorie istorică de care se vorbea la conferință, Anatol Petrencu a spus: „Depinde totul de curriculum. Autorii manualelor respectă strict prevederile concepției de predare a istoriei și a curriculei. Manualele de acum din școli, mă refer la cl. 9 și 12, istoria contemporană a românilor, sunt bune. Dar manualele au niște rigori: nu poți să depășești atâta cât e scris acolo, chiar dacă veteranii de război de pe Nistru vor să fie mai mult material. Noi trebuie să respectăm niște rigori, dar acum este gata de publicare un ghid - suport informațional, pentru cl. XII, cl IX și două suporturi separate care se referă la războiul pentru apărarea integrității R. Moldova și altul - despre foamete. Ele sunt pe site-ul ministerului, și ele vor sta la dispoziția celor care vor să studieze mai detaliat aceste evenimente.”
Profesoara Oxana Caraman de la LT Boșcana a prezentat studiul, elaborat împreună cu elevii, despre foametea din satul său, iar o parte din informații le-a colectat chiar de la martorii acelor evenimente, inclusiv a înregistrat interviuri cu unii dintre supraviețuitorii acelor evenimente. Echipa formată din elevi și profesoara Galina Costețchi, de la LT „N. Donici” Dubăsarii Vechi, au studiat mai aprofundat istoria celor 68 de consăteni care au fost deportați. O parte din ei nu au revenit la baștină, iar despre cei care au scăpat cu zile, au spus că și-au trăit restul vieții marcați de umilință.
Elena Busuioc de la LT Hîrtopul Mic a vorbit despre importanța cultivării gândirii critice la elevi, atunci când studiază și interpretează date istorice, cu accent pe consultarea datelor din arhive, care, de regulă, sunt cele mai veridice. Colega sa, Rodica Antocica de la LT Mălăiești, a studiat, împreună cu elevele Gabriela Stoica și Mihaela -Dumitrița Prisacuța, războiul din 1992, adunând și incluzând într-un proiect de cercetare relatările consătenilor lor, care au fost martorii acelor evenimente.
Una dintre surse a fost chiar tatăl Gabrielei Stoica, veteran al acelui război, și întrebată cum a fost să colaboreze cu tata, în realizarea sarcinei, a spus: „Pentru el este dureros să-și amintească de acele momente. Atunci mama era însărcinată, situația era tensionată, și pe el l-au luat să lupte, și dacă rămânea fără el, nu știu cum se descurca mama. Tata, Nicolae Stoica, avea atunci 24 de ani. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez la acest proiect, iar ceea ce am înțeles este că noi suntem un popor și poporul nu trebuie să sufere pentru scopurile politice ale altor oameni, scopurile lor nu merită sacrificiile exprimate în vieți omenești. Politicienii nu-și dau seama ce durere provoacă oamenilor. Pentru ei, care stau în siguranță, e bine, dar pentru popor, e tragic”.
La finalul conferinței, participanții au votat o rezoluție, în care și-au exprimat atitudinea față de evenimentele tragice prin care a trecut Republica Moldova, și-au asumat datoria morală de a asigura restabilirea adevărului istoric, a condamna crimele regimurilor totalitare, a respecta Constituția și valorilorile ei, a statului de drept și a dreptului internațional, a principiilor europene privind memoria istorică și drepturile omului.
