EC Junior

Recomandarea zilei: cărți care merită citite

Unele persoane au cel puțin o carte preferată, alte persoane sunt în căutarea cărții potrivite. Pentru că se apropie vacanța de iarnă am făcut un top al cărților care merită citite, propuse de urmăritorii „Est-Curier”. Aceste cărți le puteți găsi în biblioteci, descărca în format pdf/audio sau chiar le puteți procura online.

 

Tema pentru acasă de Nicolae Dabija

Descriere: La școala din Poiana, profesorul de literatura română e învinuit de noile autorități de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „dușmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzeșu, fosta lui eleva din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar și să-și dea seama de dragostea lor.

O săptămână le-a trebuit soldaților ca să-i găsească. Șapte zile au fost de ajuns ca Mihai și Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, șoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temnița niciunde și nicicând.

Este o carte despre istorie, neam, pasiune și emoție.

„În viață câteodată, ca să fii fericită, trebuie să ai curajul de a fi fericită…”

 

Acolo unde cântă racii de Delia Owens

Descriere: Această carte demonstrează importanța perspectivei biologiei/naturaliștilor. Mai mult, am văzut cât de frumos se poate integra aceasta în viața noastră de zi cu zi și cum caută și găsește răspunsuri la întrebări pe care le avem de veacuri. Mesajul e simplu: să ne uităm la natură, căci are răspunsurile necesare pentru noi. Iar „Acolo unde cântă racii”, împachetează deosebit această metaforă, și caută răspunsuri la mari enigme cum sunt: singurătatea, abandonul, dragostea, supraviețuirea.

„Dacă cineva ar înțelege singurătatea, luna ar înțelege-o.”

 

 

Mândrie și prejudecată de Jane Austen

Descriere: Romanul are ca temă principală orgoliul de clasă al domnului Darcy și prejudecata domnișoarei Elizabeth Bennet în confrontul acestuia. Acțiunea romanului se concentrează asupra evenimentelor ce au loc în interiorul familiei Bennet compusă din domnul și doamna Bennet și cele cinci fiice: Jane, Elizabeth, (pentru prieteni Lizzy sau Eliza), Mary, Catherine, (numită și Kitty) și Lydia. În lipsa unui fiu care să moștenească proprietatea lor din Longbourn, Hertforshire, doamna Bennet dorește ca cel puțin una dintre fiicele sale să se căsătorească cât mai repede. În acestă carte cititorii urmăresc relația turbulentă dintre Elizabeth Bennet, fiica unui gentleman de la țară, și Mr. Darcy, un tânăr aristocrat orgolios şi cu caracter dezagreabil. Ei trebuie să învingă păcatele titulare ale mândriei și prejudecăților pentru a se îndrăgosti și a se căsători.

„Fiecare dintre noi se simte câteodată foarte mulţumit de sine însuşi din diferite motive. Orgoliul şi mândria sunt noţiuni opuse, deşi unii le întrebuinţează cu acelaşi înţeles. Poţi fi însă mândru fără să fii neapărat şi orgolios. Mândria este o caracteristică a firii noastre, pe când orgoliul ţine de impresia pe care am dori s-o creem în jurul nostru.”

 

Kinderland de Liliana Corobca

Descriere: Această carte descrie maturizarea forțată a copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare după „bani lungi”. Este un roman al copiilor fără părinți aproape. Un roman al singurătății, al lipsei și al așteptării.

La doisprezece ani, Cristina este nevoită să devină „mama“ celor doi frati mai mici atunci când părinții pleacă la muncă în străinatate. Prin ochii fetiței descoperim universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii și bătrâni. Aici copiii învață singuri să supraviețuiască, în timp ce așteaptă să li se împlinească cel mai frumos vis: întoarcerea părinților acasă. Părăsiți, copiii se alină cu amintirile vagi ale unei vieți normale de familie, imitând, înainte de vreme, gesturile adulților. Cristina povestește despre cruzime și tandrețe, despre durere și mângâiere, disperare și speranță – despre țara copiilor maturi, ale căror glasuri nu sunt ascultate de nimeni.

„Există lucruri la care ajungi singur, fără sfaturi, fără indicații și tot felul de răspunsuri mură-n gură. Dacă nu vrei să-l vezi, dacă nu-l cauți si nu visezi la el, orizontul e o margine de drum și atât.”

 

Pacienta tăcută de Alex Michaelides

Descriere: Cartea „Pacienta Tăcută”, scrisă de Alex Michaelides, este un thriller psihologic care descrie violența unei femei împotriva soțului ei și efortul terapeutului care încearcă să descopere motivele acestei tragedii. A fost descrisă ca fiind “un amestec de suspans Hitchcock, comploturi Agatha Christie și tragedie greacă“. Această carte are toate „uneltele” necesare pentru a se juca cu mintea ta. Te atrage în colțurile întunecate ale minții umane și începe să își desfășoare spectacolul de lumini și umbre.

„Ține minte, dragostea care nu include onestitate nu poate fi numită dragoste.”

 

 

 Zece negri mititei de Agatha Christie

Descriere: 8 străini primesc 8 scrisori adresate personal, de la diverși cunoscuți sau în diferite scopuri știute doar de ei, cu invitația de a petrece week-end-ul pe Insula Negrilor. Aparent, fiecare persoană a primit o invitație, de la un anumit U.N. Owen, în care se menționează istoria lui sau ei proprie, și în care, de exemplu, se oferă un loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Ei sunt întâmpinați de un majordom și o bucătăreasă (care nu și-au întâlnit niciodată angajatorul), ei ajungând să fie în total zece pe insulă. În timp ce își așteaptă gazdele, ei găsesc înrămată o copie a poeziei „Zece negri mititei”, așezată pe perete, și observă zece statuete din porțelan aflate pe masa din salon; ei discută și despre diferite ciudațenii, precum și despre pensiunea în care se află. Majordomul pune o înregistrare de gramofon în timp ce aceștia discută, precum a fost instruit să o facă; în mod neașteptat, înregistrarea conține o voce care vorbește despre fiecare vizitator în parte, despre crimele pe care le-a comis fiecare, dar la care a scăpat de justiție, iar, la final, vocea întreabă dacă „acuzații” au ceva de spus în apărarea lor. Fiecare persoană pare șocată și mulți manifestă inocență. Anthony Marston și Philip Lombard, însă, recunosc că acuzațiile sunt adevărate, dar dna. Brent refuză să discute despre asta împreună cu cei de acolo, dar îi povestește totul Verei Claythorne a doua zi. La finalul serii, Marston își termină paharul. El moare instantaneu, din cauza otrăvirii cu cianură, strecurată în paharul său. Imediat după aceea, oaspeții observă că una dintre statuete a dispărut, iar versurile poeziei par să reflecte maniera în care a murit („Unul s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă”). Restul oaspeților sunt, după aceea, omorâți unul câte unul, fiecare moarte având legătură cu versurile poeziei și cu dispariția statuetelor, cu toate că există multe abateri de la firul poveștii, ceea ce face ca ordinea victimelor să nu fie cea aparentă.

„Cât trăim, suntem mereu la un pas de moarte.”

 

Maestrul și Margarita de Mihail Bulgakov

Descriere: Romanul Maestrul și Margareta este o uriașă punere în scena a doua lumi istorice cu totul diferite. În plină epocă stalinistă, în care rațiunea exclude orice intervenție a supranaturalului, Moscova e răscolită de isprăvile unui magician și ale acoliților săi, un motan negru și-un personaj ciudat, care-i pedepsesc pe moscoviți pentru păcatele ascunse. Retras fără speranță într-un sanatoriu, autorul unui roman monumental, acum ars, despre viața în vremea lui Pilat din Pont, își trăiește deznadejdea amoroasă, căci nu-și vede viitorul alături de frumoasa lui iubită, Margareta. Într-o altă vreme, Pilat din Pont îngăduie scârbit execuția lui Yeshua Ha-Nozri, cunoscut mai apoi ca Iisus, și-l blestema înciudat pe preotul Caiafa cel ticălos.

„Cu cinci dimensiuni”, a lui Bulgakov: maestrul își revede iubirea pierdută, pe Margareta, dar și romanul, căci „manuscrisele nu ard”; Iuda, trădătorul lui Yeshua, își pierde arginții și viata, iar lumea moscovită își primește lecția.

„Ce ar face bunătatea ta, dacă nu ar exista răul și cum ar arăta lumea, dacă ar dispărea umbrele?”

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button