EconomicEst-Curier

Raportarea fiscală în format electronic poate fi obligatorie din 1 ianuarie 2023

Dacă va fi aprobat de Parlament și în lectura a doua, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pe anul 2023), legiuitorul ar putea introduce modificări în art.187 alin. (21) din Codul fiscal, care va fi suplinit cu lit. i).

Noua prevedere se referă la introducerea obligativității raportării electronice către Serviciul Fiscal de Stat, din 1 ianuarie 2023, a dărilor de seamă fiscale de către toți contribuabilii, subiecți ai impunerii  care, conform legislaţiei fiscale, sunt obligați să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile respective; persoanele care, conform legislaţiei fiscale, sunt obligate să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate (art.5 alin.2 din CF), scrie monitorul.fisc.md. 

Nu vor fi obligate să utilizeze metodele de raportare electronică persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător – pentru acestea prezentarea dărilor de seamă în format electronic este la alegere.

Cu toate acestea, persoanele fizice rezidente (cetăţeni ai RM, cei străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) care vor efectua desemnarea procentuală, vor avea obligația de prezentare a Declarației CET18 în format electronic.

Raportarea electronică presupune ca contribuabilul să dispună de semnătură mobilă sau digitală.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button