Sâmbătă, 6 mai, blogherul Veaceslav Burlac a fost ales, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului raional Criuleni, în funcția de președinte al raionului, cu 25 voturi pro, după ce Iurie Andriuța, care se află în arest, bănuit de acte de corupție, și-ar fi dat demisia.
Apropo, pentru candidatura lui au votat aceiași consilieri, care cu aproape doi ani în urmă l-au votat pe Iurie Andriuța, împotrivă pronunțându-se consilieri aleși pe listele PN, PSRM și PLDM. Astfel, Veaceslav Burlac a devenit dublu succesor al lui Iurie Andriuța, anterior preluându-i funcția de președinte al Organizaţiei Teritoriale Criuleni a PDM, incompatibilă cu statutul de președinte al raionului.
Noul președinte are 43 de ani, este originar din Slobozia Dușca, a absolvit Colegiul de Medicină din oraşul Bender, a activat la Spitalul raional Criuleni, ulterior și-a făcut studiile la facultatea Business şi Administrarea Afacerii la Universitatea Agrară. Are domiciliu și afacere în Chișinău.
Pe blogul său de pe vox.publika.md. Veaceslav Burlac spune că este moldovean și își iubește ţara în care s-a născut. „Urăsc naţionalismul, xenofobia şi trădarea omenească” – așa se descrie proaspătul președinte de raion.
Info “E.C.”