Est-CurierSănătateSocial

Procedură simplificată de examinare medicală înainte de obținerea permiselor de conducere

Ministerul Sănătății a modificat Normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere. Așa, din 1 octombrie 2023, se va aplica o procedură simplificată de examinare medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, șoferi amatori.

Examinarea conducătorilor de vehicule și a candidaților se va efectua de către medicul de familie. Medicul de familie va avea acces la informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool, disponibilă la Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie. Instituțiile vizate vor avea obligația să comunice medicului de familie informația solicitată în termen de maxim trei zile lucrătoare.

În cazul în care medicul de familie constată că solicitantul suferă și/sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, acesta va fi consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil îngust. Această comisie va examina în continuare șoferii profesioniști și candidații care vor să obțină permis de conducere profesionist. 

„Modificările simplifică și debirocratizează examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților, care va fi efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului” – a explicat pe pagina sa de Facebook Ala Nemerenco, ministra Sănătății, scopul acestui ordin, precizând că procedura demult ar fi fost mai simplă, dacă, citat „în această țară nu se fura la greu, mai ales din proiectele de digitalizare”. 

„Am primit ordinul, l-am diseminat medicilor de familie care sunt în subordinea centrului de Sănătate Criuleni. Poate pentru solicitanți o să fie mai simplu, dar pentru medicii de familie va o încărcătură suplimentar la sarcinile pe care le au deja. Vom încerca să ne descurcăm, cum s-a mai descurcat medicina primară și cu altele. Azi am dat comandă de formulare, dar avem de clarificat foarte multe nuanțe. De exemplu, cum să stabilim corect acuitatea vizuală, auditivă, pe cine să delegăm la comisia specializată, la ce să fim atenți în cazul tinerilor care au abia 18 ani și nu prea sunt la evidență pe undeva. Avem frică să nu scăpăm ceva din vedere, de aceea sperăm că ministerul ne va organiza și instruiri. Cât privește fluxul de solicitanți, după anumite date interne, ne orientăm la 10 -12 solicitări pe zi (în total per centru de sănătate)” – ne-a spus Violeta Panico, șefa Centrului de Sănătate Criuleni. 

„Nu prea văd unde este binele solicitantului în acest caz. Medicii de familie nu cunosc prea multe nuanțe specifice medicilor cu specializare îngustă, dacă ne referim la același oftalmolog. În plus, cele 15 minute rezervate unei consultații la medicul de familie sunt insuficiente pentru a da o concluzie despre este sau nu aptă persoana pentru a avea un permis de conducere, ținând cont că va trebui să-l examineze ca și cum ar face o 3-4 specialiști. Până acum noi eliberam doar extras din fișa medicală de ambulator F-027e, în care indicam maladiile cu care persoana se află sub supravegherea medicului de familie. Sperăm că ordinul va fi revăzut sau chiar anulat, sau cel puțin, vom avea parte de niște instruiri – ne-a spus Oxana Trocin, șefa Centrului de Sănătate Hrușova.

*****

Pe canalul nostru de Telegram Est-Curier, vă oferim atât imagini relevante, cât și știri de actualitate din raioanele Criuleni-Dubăsari și din întreaga țară. Devino corespondent Est-Curier! În cazul în care ai imagini care ar putea deveni subiecte de știri, te încurajăm să ni le trimiți pe Viber sau Telegram la numărul 069789896.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button