Primul caz confirmat de Covid-19 în r. Criuleni

Autoritățile au anunțat, în seara zilei de 2 aprilie, 2020, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, după procesarea a 332 de probe, 82 cazuri noi. Cinci dintre ele sunt de import (Franța, Marea Britanie, Ucraina și unul presupus din Dubai), și 77 cazuri locale.

Printre cele cu transmitere locală se numără și primul caz înregistrat în r. Criuleni. 

Potrivit lui Roman Onica, președintele Punctului Teritorial de Dirijare a situației excepționale în r. Criuleni și vicepreședintele raionului, victima virusului este o infirmieră, angajată în sistemul de sănătate, mai precis la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău, care făcea naveta la serviciu din localitatea de reședință, com. Miclești, cu transportul public. Autoritățile stabilesc cercul de contact al persoanei. Cu detalii vom reveni.

Potrivit ”Ziarului de Gardă”, șase medici din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie au fost diagnosticați cu noul virus COVID-19, iar o secție din cadrul instituției a fost pusă în carantină. În timp ce autoritățile susțin că medicii nu s-ar fi infectat de la pacienți, surse din cadrul instituției, care au rugat să le fie păstrat anonimatul, spun că în spital au fost pacienți cu simptome cărora le-a fost recomandată testarea, însă epidemiologul instituției, la indicatia conducerii, ar fi refuzat categoric testarea vreunui bolnav, motivând că aceștia nu ar întruni toți indicii de testare. Conducerea ar fi ascuns cazurile de pacienți simptomatici, pentru ca spitalul să nu rateze veniturile pe care urmează să le incaseze pentru cazurile tratate.

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că bilanțul zilei este 505 cazuri confirmate, 6 decese și 25 de persoane însănătoșite și externate. Astăzi s-a stins o pacientă în vârstă de 53 de ani, la unul din spitalele din mun. Chisinau. Femeia avea și comorbidități, cum ar fi hipertensiune arterială, obezitate, etc, a anunțat ministra.

Potrivit șefului statului, în prezent capacitatea de testare a laboratoarelor în Republica Moldova ar fi de 700 de teste – la laboratorul ANSP, 100 de teste urmează să poată prelucra în curând laboratorul din Bălți, și 800 de teste în total pot prelucra zilnic toate laboratoarele private, care deja ar fi acreditate de OMS, potrivit lui Dodon. Anterior, autoritățile negau cu vehemență veridicitatea testelor acestor laboratoare, dar, după cum una spun și alta fac, toți membrii Guvernului, 30 la număr, s-au testat la Coronavirus anume la un laborator privat.

De  mâine s-ar putea să fie pus în funcțiune centrul de triere al pacienților suspecți desfășurat zilele acestea pe teritoriul complexului expozițional ”Mold-Expo”, care va intra în proces cu primele 300 de paturi pregătite.

covid 2 aprilie

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *