Plus 46 într-o săptămână

În raionul Criuleni, în perioada 8-15 iulie, numărul persoanelor testate pozitiv la noul coronavirus a crescut cu 46.

Pe data de 14 iulie, raionul Criuleni a ieşit pe locul III în topul unităţilor administrativ-teritoriale din Republica Moldova în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de Covid -19.

Alături de raionul Ialoveni, r. Criuleni a înregistrat 12 cazuri noi de Covid, arată comunicatul Ministerului Sănătăţii pe ziua respectivă. Statistica locală, însă, indică că la data de 14 iulie au fost testaţi pozitiv 10 cetăţeni: 3 în Măşcăuţi, 2 la Ratuş, 4 la Măgdăceşti şi unul la Dubăsarii-Vechi. Din ei, trei sunt internaţi la Spitalul Raional Criuleni, ceilalţi şapte se află în tratament ambulatoriu, adică se tratează acasă, sub supravegherea medicilor de familie.

sars-cov-19_6608753

Pe 15 iulie, încă 10 persoane au fost confirmate pozitiv cu Covid în raion. Astfel, bilanţul celor infectaţi a ajuns în r. Criuleni la 306, dintre care 204 s-au tratat. Datele se schimbă de la oră la oră.

Opt persoane au pierdut până la această zi lupta cu virusul şi n-au mai revenit la familii.

Pe data de 15 iulie, cele mai multe cazuri active (persoane în tratament) erau înregistrate în or. Criuleni (19 infectaţi), Măgdăceşti (14 infectaţi), Cruglic (8 persoane), 6 – în Oniţcani, SloboziaDuşca – 9 persoane, câte 5 persoane – în Ratuş şi Paşcani, câte 3 – la Porumbeni şi Râşcova, câte 2 – la Işnovăţ, Mălăieştii-Noi şi Corjova, câte un caz – la Ciopleni, Dolinnoe, Ohrincea, Chetrosu şi Micleşti.

În 13 sate astăzi nu este nici un caz activ de Covid.

Potrivi Cristinei Boclinca, medic-epidemiolog la Spitalul Raional Criuleni, la 15 iulie, în secţia Covid din spital se aflau în tratament 22 de persoane, una dintre care în stare gravă, şi 6 persoane suspecte, în aşteptarea rezultatului testului (spre seară am fost informaţi, că toţi suspecţii au ieşit cu testul pozitiv, respectiv, s-a schimbat şi statistica).

Din aprilie şi până la mijlocul lunii iulie, prin secţia Covid Criuleni au trecut 217 persoane, dintre care 57 s-au tratat şi s-au externat de aici, iar ceilalţi au fost trimişi la tratament în spitale din or. Chişinău. Două din cele opt victime ale virusului, ambele femei, au decedat la începutul lunii, în acest spital.

Pe data de 15 iulie, în Republica Moldova au fost confirmate 332 cazuri noi, numărul total de infectaţi ajungând la 20040 persoane. Peste 660 de persoane au murit, 13640 de persoane s-au tratat.

În legătură cu amploarea răspândirii virusului, CNESP a prelungit până la 31 iulie, starea de urgenţă în sănătate publică. Astfel, se impune în continuare respectarea tuturor măsurilor antiepidemice, cum ar fi purtarea măştilor în transportul public, în spaţiile comerciale închise, respectarea regimului autoizolării pentru persoanele cu vârsta de peste 63 de ani, respectarea igienei mânilor, a tusei, plimbările în spaţii publice în grupuri nu mai mari de trei persoane, cu respectarea distanţei sociale în toate cazruile. Comisia recomandă abţinerea de la organizarea oricăror petreceri, nunţi, cumetrii, pomeniri în localuri publice şi private, iar întrunirile în masă nu pot depăşi numărul de 50 de participanţi.

S. Cernov

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *