Est-CurierPolitic

Pleacă sau rămân?

 Votul din 23 iunie 2016 a celor peste 52% din cetăţenii Marii Britanii, dacă va fi acceptat de parlament, ar putea schimba şi unele aspecte ale „visului englez” al conaţionalilor noştri, care au ales să se stabilească în Regat.

Ultimele rezultate arată că aproape 52% dintre cetăţenii britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii ţării din UE, iar lira britanică a suferit cea mai mare fluctuaţie, scăzând într-o singură zi cu 9,4 la sută faţă de dolar, ajungând chiar şi la 1,3459 lire, cel mai scăzut nivel din septembrie 1985, informează Reuters online.

Între timp, în doar două zile, peste 500 mii de britanici au semnat o petiţie, prin care cer conducătorilor să repete referendumul, iar vocile cu pondere în ţară accentuează caracterul „consultativ” al plebiscitului, decizia finală aparţinând parlamentarilor.

Între timp, în ultimii ani, Marea Britanie a devenit o destinaţie atractivă pentru cetăţenii ţării noastre, mai cu seamă pentru tineri, care au găsit în Regat posibilităţi de a-şi câştiga pânea şi a-şi întreţine familiile. I-am întrebat cum se simt după votul „leave”, ce planuri au şi dacă sunt constrânşi de englezi, prin atitudini sau altcumva, să părăsească ţara.

Londra
Sursa: www.parliament.uk

“Noi, la moment ne aflam în tara, ne petrecem vacanţa la bunici. Desigur, ne vom întoarce înapoi în UK, și atita timp cât încă nu s-a modificat nimic (căci, nu s-au luat decizii noi pentru nimeni, peste noapte) vom continua sa stăm acolo. Ne dăm bine seama că se vor modifica multe, toate fiind în favoarea britanicilor, totuși, condițiile vor fi diferite pentru fiecare familie sau cetățean din UE. Sunt multi cetățeni de-ai noştri care au reușit sa cumpere case acolo, sunt mulţi care au reușit sa capete cetățenia lor, inclusiv copii născuți acolo, cetățeni care muncesc legal și fac faţă cheltuielilor, s.a. Da, sunt posibile o mulțime de schimbări, care să ne facă sa părăsim țara benevol. Dar, atit timp cât încă avem posibilitatea de a sta, rămânem pe loc. Ne iubim țara natală, suntem mereu cu gândul la părinți și toți cei dragi de aici, dar nu vedem nici un viitor,cu regret. Preturile sunt exagerate, iar salariile mizere. Și atâta timp cât va fi posibil, vom sta pe unde vom simți viata puțin mai ușoară, măcar de dragul copiilor noștri. Până acum a fost angajat doar soţul, eu am îngrijit de copii. Dar din septembrie ei vor merge la grădiniţă, iar eu voi putea să mă angajez”, ne spune Lidmila, originară din Oniţcani.

Aurelia, o tânără din Criuleni, susţine că dacă Marea Britanie va părăsi, totuşi, Uniunea Europeană, dânsa va fi nevoită să părăsească această ţară:

„Vom fi nevoiți sa plecăm în alta țară, deoarece se scumpește chiria, mâncarea, economia scade și nu ești acceptat ușor la lucru (de exemplu, dacă vrei să-ţi schimbi locul de muncă). Este un minus și pentru ei, și pentru noi. Acum, în urma deprecierii monedei, cel puţin, mâncarea și transportul s-au scumpit deja. Chiria urmează. Dacă ai studii, îţi poţi găsi liber de muncă ca profesor, medic, asistent medical. Daca nu ai studii şi experiență, greu ești acceptat la lucru. De aceea majoritatea pe care i-am cunoscut aici sunt angajați fie chelneri în restaurant, fie menajere în hotel. Dacă nu avem studii,  primim jumătate faţă de băştinaşi. Şi taxele ajung la 30% din venituri. În schimb, sunt mulţi imigranţi, care stau pe ajutoarele statului, ceea ce ar însemna, că cei care muncesc şi achită impozite, îi întreţin…”.

Un alt tânăr, stabilit la Londra, cu familia, şi angajat în construcţii, întrebat cum se simte după votul pentru părăsiea UE şi dacă s-a schimbat atitudinea englezilor faţă de persoana lui, a spus: „Momentan, nici o schimbare. În ce priveste iesirea, nu-i nimic sigur, parlamentul trebuie să voteze săptamâna asta, dacă să iasă, sau nu. O parte din populaţie cere să fie organizat referendum repetat. Eu personal nu am avut nici o problemă de genul ăsta”, a adăugat bărbatul, referindu-se la informaţiile, potrivit cărora imigranţii ar fi fost acuzaţi de englezi că le iau locurile de muncă.

Întrebată despre ce perspective se închid sau se deschid, pentru cetăţenii noştri, în urma votului britanicilor de părăsire a UE, şi dacă vor părăsi sau vor rămâne în ţară, Rodica, o tânără din Criuleni, care a renunţat la cariera de funcţionar public în Moldova şi s-a stabilit în Marea Britanie, a spus: „În primul rând, englezii singuri înca nu şi-au dat seama ce au făcut şi ce urmează. Ieri ne-am întors din vacanţă şi la frontieră nu am sesizat schimbări. Pe viitor vom vedea, se spune că ieşirea este  un proces de lunga durata – 1-2 ani. Totuşi, cred ca englezii nu vor renunţa la imigranţi, mai cu seamă că suntem angajaţi oficial, achităm taxe şi impozite, nu am comis contravenţii. Va fi şi o portiţă deschisa pentru noi, cetăţenii moldoveni/români care suntem déjà aici. Se aud discuţii precum că persoanelor care sunt aici mai mult de 5 ani li se vor acorda carduri de reşedinţă permamentă. Nu am fost aici primele zile dupa referendum, dar cel puţin astăzi la serviciu nimeni nu discută despre asta. Şi comportamentul lor faţă de noi nu s-a schimbat. Totuşi, dacă munceşti aici, esti motivat să vrei să munceşti, totul va fi ok. O singura situaţie mă supără: va fi mai greu sa vina aici in vizita rude sau priteni, va fi nevoie de viză”.

Este greu de pronosticat consecințele pentru cetățenii moldoveni ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, totuși, cel puțin pe termen scurt și mediu, interesele celor care lucrează în această țară nu vor fi afectate, a declarat pentru Radio Chișinău ambasadorul Republicii Moldova în Marea Britanie, Iulian Fruntașu. ”Nu cred că putem pronostica cu exactitate care vor fi consecințele. Cert este faptul că într-o perioadă de la scurt la medie interesele cetățenilor din Europa de Est care muncesc legal în Marea Britanie nu vor fi afectate, deoarece există realități economice bătute în cuie și piața are nevoie de brațe de muncă. Deci nu putem să ne imaginăm cum ar putea britanicii fără cei care muncesc aici în diferite servicii. În rest, perioada de tranziție va determina consecințele și cum va negocia guvernul Marii Britanii cu UE. E de lungă durată și e greu să facem pronosticuri în acest sens”, a declarat Iulian Fruntașu.

În ceea ce privește consecințele ieșirii Marii Britanii pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, diplomatul a menționat că este și o acțiune descurajatoare, dar, totodată apar și anumite oportunități.

S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button