Peste 5 000 de buletine de vot tipărite pentru referendumul local din comuna Coșnița

Est-CurierAutor
19.06.2026Data
visibility16

Distribuie
Comisia Electorală Centrală va tipări 5 158 de buletine de vot pentru referendumul local care va avea loc duminică, 21 iunie 2026, în comuna Coșnița, raionul Dubăsari.
Potrivit CEC, din tirajul total, 4 708 buletine de vot vor fi tipărite în limba română, iar 450 — în limba rusă. Buletinele vor avea culoarea albastru pastel rece, cu lățimea de 16 centimetri și lungimea de 12 centimetri.
Costul unui buletin de vot este de 1,86 lei, iar valoarea totală a tirajului se ridică la 9 593,88 lei.
Referendumul local din comuna Coșnița a fost inițiat pentru consultarea cetățenilor asupra unui subiect ce vizează schimbarea destinației unor terenuri din extravilanul localității, în contextul exploatării resurselor minerale.
Întrebarea formulată de Consiliul comunal Coșnița și care va fi supusă votului este: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1,2 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”.
Alegătorii vor putea răspunde prin una dintre cele două opțiuni: „DA” sau „NU”.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri






