
Sistemul distincțiilor de stat va fi modernizat. Parlamentul a votat la 26 iunie 2025 în primă lectură proiectul de lege care prevede instituirea unor noi onoruri naționale. Inițiativa a fost susținută de 52 de deputați.
Potrivit documentului, noul sistem va cuprinde ordine, cruci, medalii și titluri onorifice, adaptate valorilor și priorităților actuale ale statului.
Printre noile distincții se numără „Ordinul Libertății”, destinat persoanelor care contribuie la promovarea democrației, drepturilor omului, pluralismului, toleranței, protecției patrimoniului cultural sau implicării sociale și caritabile.
Totodată, va fi introdusă și medalia „Meritul Academic”, în două clase, care va recompensa cadrele didactice, cercetătorii și oamenii de știință pentru excelență în educație, cercetare, inovație și promovarea progresului tehnologic și digital.
Noua lege privind distincțiile de stat ale Republicii Moldova mai prevede revizuirea conceptului ordinului „Gloria Muncii”. Acesta își va schimba denumirea în „Ordinul Muncii”, va fi renovat artistic, dezvoltat pe clase și va putea fi conferit gradual.
La fel, se propune un nou concept și aspect artistic al medaliei „Meritul Civic”, precum și ridicarea la rang de cruce a medaliei „Meritul Militar”.
Alte prevederi vizează modificarea denumirii „Ordinul de Onoare” în „Ordinul Onoarei”; modificări la „Ordinul Republicii”, la care va fi renovat colanul în corespundere cu simbolistica națională; modificarea conceptului artistic al titlului onorific „Artist al Poporului”.
Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare și aprobare în lectura a doua.