Foto: Vitalie Buruiană
Distribuie
Vitalie Buruiană a crescut pe malul Nistrului, la Criuleni, dar spre surprinderea multora, a devenit un fan al munților. Are la activ mai multe călătorii alpine și i-am solicitat un interviu pentru a afla detalii despre ceea ce reprezintă muntele în viața unui om.
- Cum ai descoperit atracția munților?
- Nu eu am descoperit muntele. Simt că el m-a descoperit pe mine. Într-o lume în care totul este zgomot, grabă și competiție, muntele mi-a oferit liniște. Acolo am început să înțeleg sensul vieții, fragilitatea noastră și forța destinului. În fața unui vârf, orgoliul dispare. Rămâne doar omul și dorința lui de a merge mai departe.
- Prima escaladare a presupus mai mult efort fizic sau emoțional?
- Fizic, fără îndoială. Corpul protestează, obosește, tremură. Dar adevărata luptă este între tine și limitele tale. Este greu să îți obligi corpul să facă ceea ce mintea a decis. Emoțiile pot fi controlate. Frica poate fi disci plinată. Însă durerea fizică trebuie acceptată și transformată în motivație.
- Cum ai decis să investești în călătorii montane?
- Nu investesc bani. Investesc viață. Majoritatea oamenilor își consumă energia pentru rutină și supraviețuire. Eu aleg să investesc în visuri. Muntele nu este o cheltuială, este o formă de libertate. Fiecare urcare este o declarație că trăiesc cu adevărat.
- Este adevărat ce se spune despre „chemarea muntelui”?
- Este un adevăr pe care nu îl poți explica în cuvinte. Există o voce interioară care îți spune: „Poți mai mult!” Muntele nu te cheamă ca să îl cucerești. Te cheamă ca să te cucerești pe tine.
- Care au fost cele mai memorabile ascensiuni?
- Nu număr munții. Nu colecționez vârfuri. Colecționez transformări. Alpinismul începe în interior, dar se împlinește în echipă. Piton des Neiges (3070 m). Solo, 10 ore de urcare și coborâre. Acolo am învățat ce înseamnă solitudinea și dialogul profund cu tine însuți. Mont Blanc (4806 m). În echipă. A fost mai mult decât o ascensiune; a fost o lecție despre încredere și unitate. Am avut ocazia să stau la 4800 m și să fac un mic „picnic” pe vârf, în condiții meteo favorabile. Pe vârf nu petreci mult timp. Coborârea este, de multe ori, partea cea mai periculoasă și cea care aduce cele mai multe accidente.
Petite Fourche (3520 m). Libertate pură. Mișcare. Adrenalină. Un vârf care îți amintește cât de viu ești.
- Care este următorul pisc?
- Vreau să ajung pe Aconcagua, în Argentina. Nu pentru record, nu pentru fotografie, ci pentru a vedea dacă pot merge dincolo de limitele pe care astăzi le cred imposibile.
- Majorarea taxei pentru urcare pe munți, cum a anunțat Nepalul, bunăoară, ar reduce numărul alpiniștilor?
- Alpinismul este deja un sport costisitor. Echipamentele, transportul, ghizii, cazarea - toate implică investiții serioase. O taxă suplimentară ar putea reduce numărul celor aflați la început de drum și ar putea trans forma acest sport într-o activitate accesibilă doar unui număr restrâns de persoane. Pe de altă parte, dacă fondurile ar fi folosite pentru întreținerea traseelor, protecția mediului, susținerea echipelor de salvare, atunci siguranța alpiniștilor ar crește. Totuși, nu cred că taxarea poate opri dorința reală. Cine simte chemarea muntelui, va găsi o cale.
- De unde ar trebui să înceapă pregătirea un cuceritor de înălțimi?
- Începeți cu pasiune. Pregătiți-vă corpul, dar mai ales mintea. Antrenamentul fizic este esențial, dar disciplina mentală face diferența în momentele grele - când ești epuizat, când vremea se schimbă brusc, când vizibilitatea dis pare. La munte clima este imprevizibilă. Acum e soare, iar peste câteva ore ești în nori, cu vizibilitate redusă. Timpul este un factor esențial în viața de alpinist.
- Care este îndemnul tău când pornești la drum?
- Pas cu pas, creezi o cărare. În munți te regăsești. Îți descoperi forța, credința și liniștea. Înțelegi că adevărata cucerire nu este vârful, ci să devii mai puternic decât ai fost ieri. În spatele fiecărui pas înainte există sprijin, încredere și echilibru, iar pentru mine, familia reprezintă cel mai înalt vârf și cea mai frumoasă „piramidă” pe care am reușit să o cuceresc. Ea este fundamentul meu. Sprijinul și încrederea lor îți oferă stabilitate atunci când totul pare nesigur. În momentele în care ești epuizat, când fiecare pas doare și respirația devine grea, gândul la familie îți aduce energia necesară pentru a continua și pentru a urca mai departe. Deși alpinismul este perceput ca un sport individual, în realitate nuurci niciodată singur. În spatele fiecărei ascensiuni se află o echipă nevăzută - oamenii care cred în tine și te susțin necondiționat.
- În cariera de alpinist ai regretat ceva?
- Un regret este acela, că nu am avut oportunitatea să încep această aventură mai devreme. Dar poate că fiecare lucru vine la timpul potrivit, iar astăzi sunt recunoscător pentru fiecare pas făcut. Pentru mine, fiecare moment frumos trăit reprezintă mai mult decât o simplă amintire, sunt pași, lecții, curaj și visuri trans formate în realitate. Fiecare realizare a venit cumuncă, determinare și, uneori, cu provocări care m-au făcut mai puternic. Astăzi pot vorbi despre aceste reușite cu recunoștință profundă, pentru că în spatele lor se află familia mea, oamenii care m-au încurajat necondiționat, care au crezut în mine chiar și atunci când eu aveam îndoieli, care m-au susținut în toate proiectele și în toate „nebuniile” mele. Fără ei, drumul nu ar fi fost la fel.
Publicitate
Recomandate de la parteneri
