Social

Ombudsmanul cere mecanism de protecție pentru cetățenii moldoveni aflați în Federația Rusă

Protecția propriilor cetățeni nu poate fi limitată doar în hotarele jurisdicționale ale statului, iar autoritățile publice urmează să contribuie și la protecția propriilor cetățeni care se află peste hotarele țării

Protecția propriilor cetățeni nu poate fi limitată doar în hotarele jurisdicționale ale statului, iar autoritățile publice urmează să contribuie și la protecția propriilor cetățeni care se află peste hotarele țării și în mod prioritar să identifice problemele actuale ale drepturilor și libertăților omului pentru a lua în considerare influența anumitor factori și actori asupra unei persoane și a drepturilor sale- declară Ombudsmanul Ceslav Panico.
Acum, în special, mă refer la cetățenii Republicii Moldova, care se află pe teritoriul Federației Ruse și riscă să fie înrolați în forțele armate ale acesteia, fără voia lor, sau, fără a putea avea alternative.
În ultima perioadă am fost contact de mai mulți cetățeni moldoveni (sau rudele, prietenii acestora) stabiliți în Rusia, care doresc să se întoarcă în Republica Moldova, dar au actele de identitate (Pașaportul Cetățeanului Republicii Moldova) expirate și totodată întâmpină dificultăți la perfectarea acestora în cadrul ambasadei și consulatelor. Adițional, cetățenii moldoveni întâmpină dificultăți la identificarea căilor de transport accesibile și rapide spre Republica Moldova, acestea din urmă creând îngrijorări privind protecția libertăților individuale.
De asemenea, îngrijorările mele se mai fundamentează și pe recentele declarații făcute de către Împuternicitul pentru Drepturile Omului din Federația Rusă, care a notat faptul că se necesită o modificare a legislației rusești, astfel încât cetățenii altor state, naturalizați pe teritoriul Rusiei să poate fi înrolați în forțele armate regulate până la vârsta de 45 – 50 de ani. Respectiv, se evidențiază că și la etapa actuală, pe teritoriul statului agresor, se află un număr considerabil de cetățeni ai Republicii Moldova, care au păstrat cetățenia statului nostru dar totodată, sunt asimilați cetățenilor Federației Ruse. În acest sens, există un risc eminent de violare a drepturilor și libertăților persoanelor respective, prin modificările propuse.
În acest sens, cu câteva zile în urmă, am expediat un demers către Președinție, Prim-ministrei și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Moldovei în vederea depunerii eforturilor comune suplimentare privind crearea unui mecanism de protecție pentru cetățenii moldoveni aflați în Federația Rusă, înclusiv, în sensul facilitării liberei circulații spre Republica Moldova.
 

Pe de altă parte Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene într-un comunicat oficial anunță că implicarea cetățenilor Republicii Moldova în acțiuni militare pe teritoriul altor state este pasibilă de răspundere penală în conformitate cu reglementările naționale și cele internaționale. Participarea mercenarului într-un conflict armat, la acțiuni militare sau la alte acțiuni violente se pedepsește în țara noastră cu închisoare de la 5 la 10 ani. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea și finanțarea lor, sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button