Est-CurierSocial

O nouă metodologie de calcul a costului călătoriilor, care ar putea scumpi serviciile cu 20%, din 2026

La ultima sa ședință din 15 octombrie, Guvernul Recean a aprobat o nouă metodologie de calcul a tarifelor pentru serviciile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interraional și raional.

Potrivit vice-premierului Vasile Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a prezentat proiectul, „noul Regulament stabilește o formulă de calcul a tarifelor bazat pe ponderea reală a costurilor în funcție de prețul combustibilului, coeficientului de îmbarcare, alte variabile economice, precum cheltuieli administrative, salarii, etc. Metodologia prevede diferențierea tarifelor în funcție de tipul de transport, confortul acestuia, specificul geografic al rutelor. Tarifele pentru serviciile de călători în traficul interraional vor fi aprobate de către ANTA, iar cele pentru serviciile rutelor în trafic raional vor fi aprobate de către consiliile raionale, care vor monitoriza totodată corectitudinea aplicării acestora.”

Ministerul consideră că noua metodologie va echilibra interesele operatorului de transport de persoane și interesele în vederea protecției consumatorului de aceste servicii, va contribui la înnoirea parcului de autobuze, ceea ce se așteaptă că va favoriza sustenabilitatea operatorilor serviciilor de transport și confortul pentru pasageri.

Hotărârea aprobată azi intră în vigoare la 1 martie 2026. Totodată, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1167/2007 cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor (pasagerilor) şi bagajelor cu transportul auto (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.171-174, art.1208), care asigură cadrul legal până în prezent.

În nota de fundamentare a proiectului hotărârii se spune, că „Transportul rutier de persoane prin servicii regulate joacă un rol esențial în mobilitatea cetățenilor, în special pentru locuitorii din zonele rurale, unde alternativele de transport sunt limitate sau inexistente. În prezent, aceste servicii sunt asigurate de operatori de transport rutier privați, care operează servicii regulate în trafic local, raional și interraional, conform autorizațiilor eliberate de către autoritățile competente (Agenția Națională Transport Auto – pentru serviciile interraionale, consiliul raional – pentru serviciile raionale, consiliul local/municipal – pentru serviciile în trafic local/municipal).  În anul 2024, transportul rutier (autobuze și microbuze) a înregistrat 105,0 milioane pasageri transportați, în creștere cu 22,9%, din care 93,8 milioane pasageri (89,3% din total) în trafic urban și suburban, 9,4 milioane pasageri (9,0%) – în trafic interurban și 1,8 milioane pasageri (1,7%) – în trafic internațional. Parcursul pasagerilor transportați cu autobuze și microbuze în perioada analizată a totalizat 3073,1 milioane pasageri-km și a crescut cu 1,6% față de anul precedent. Conform informațiilor din Programul de transport, accesul populației la servicii este realizat prin intermediul a 2055 rute (5772 curse) de transport rutier de persoane prin servicii regulate dintre care: – 695 rute (2627 curse) raionale (34%); – 945 rute (2668 curse) interraionale (46%); – 415 rute (477 curse) internaționale (20%). Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ultimii ani, transportul rutier a deservit anual între 8 și 10 milioane de pasageri prin curse regulate. Această scădere față de anii anteriori se datorează, în mare parte, modificărilor demografice și migrației, precum și pandemiei COVID19, care a afectat mobilitatea.  Conform datelor disponibile de la Agenția Națională Transport Auto (ANTA), în 2024, erau 765 operatori de transport rutier prestează servicii de transport rutier de persoane prin servicii ocazionale/regulate, care dețin circa 6676 autocare, dintre care:  – până la 10 ani – 676 unități (10%); – de la 10 ani până la 20 ani – 2778 unități (42); – de la 20 ani până la 30 ani – 2654 unități (40%); – peste 30 ani vechime – 566 unități (8%). Majoritatea operatorilor de transport sunt companii mici și mijlocii, care dețin flote relativ reduse de vehicule. Totuși, există și câțiva operatori mari care oferă servicii la scară națională și internațională. Operatorii mari controlează o parte a pieței, însă competiția este relativ fragmentată datorită prezenței numeroaselor companii mici”.

Impactul asupra sectorului public al Hotărârii de azi se va mai resimți și pentru că Agenția Națională Transport Auto (ANTA) și autoritățile locale (Consiliile raionale) vor trebui să supravegheze aplicarea corectă a noii metodologii, ceea ce va crește sarcinile administrative ale acestor instituții. Va fi necesară o monitorizare constantă a operatorilor de transport pentru a verifica dacă respectă tarifele stabilite și pentru a evita abuzurile. Aceasta ar putea impune necesitatea în consolidarea capacităților de control, ceea ce poate necesita resurse suplimentare și personal specializat. ANTA va trebui să aprobe și să ajusteze coeficienții anuali pentru să asigure că operatorii de transport respectă plafonul maxim.

Tot în nota de fundamentare, autorii Hotărârii admit, în baza unor date relativ similare, că diferența de tarif calculată conform noii metodologii nu ar trebui să depăşească cu 20% tarifele calculate conform tarifelor în vigoare. La moment tarifele stabilite, începând cu data de 1 ianuarie 2024 sunt: a) la serviciile regulate în trafic interraional: – pentru categoria de confort II – 0,75 lei/km pentru un pasager; – pentru categoria de confort I – 0,86 lei/km pentru un pasager. b) la serviciile regulate în trafic raional: – pentru categoria de confort II – 0,85 lei/km pentru un pasager; – pentru categoria de confort I – 0,96 lei/km pentru un pasager.). 

Proiectul a fost consultat public, iar principalii oponenți ai ANTA și ministerului în managementul sectorului – Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA)  a avut o singură obiecție, acceptată, de altfel, de autorul proiectului: „Urgentarea aprobării Metodologiei de calculare a tarifelor”, dovadă că APOTA a participat la procesul de consultare și a înaintat obiecții și sugestii, care au fost acceptate, conform tabelul de sinteză al documentului consultat.  

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button