DubăsariEducaţieSocial

O comunitate mai informată contribuie la responsabilizarea autorităților și agenților economici

Echipa Centrului de Justiție Socială ”Echitate” a desfășurat activitatea de totalizare a proiectului ”SMART în Holercani”, la care au participat cetățeni din satul Holercani, implicați în monitorizarea proiectului ”Sporirea eficienței energetice în LT Holercani”, reprezentanți ai administrației liceului și și ai Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, implementatorii Programului de Granturi Locale al UE în Regiunea de Dezvoltare Centru.

Maria Zugravu, președinta Centrului de Justiție Socială ”Echitate” a deschis lucrările mesei rotunde, menționând că proiectul ”SMART în Holercani” a acționat pe trei direcții, implicând cetățenii în acțiuni de monitorizare a proiectului de eficientizare energetică a Liceului Teoretic Holercani, în informarea locuitorilor despre modul în care se pot implica în luarea deciziilor la nivel local și mobilizare în activități comunitare. Mobilizarea comunității a permis și realizarea activităților planificate de monitorizare și implicare a cetățenilor, cât și a unor activități neprevăzute, cum ar fi transformarea cu efortul tinerilor holercăneni a unei stații de așteptare într-un spațiu agreabil și informativ despre tipurile de energie, și organizarea unei acțiuni comunitare în susținerea unei familii din localitate, casa căreia a fost distrusă de un incendiu.

Participanţii la eveniment vorbesc despre proiectul implementat la Holercani.

Proiectul a durat din 1 martie până la 31 august și a avut ca scop consolidarea capacităților cetățenilor de monitorizare a lucrărilor de eficiență energetică a LT Holercani. Maria Zugravu a relatat, că în rezultatul proiectului în sat au fost organizate 6 instruiri în timpul cărora 35 de locuitori ai satului au fost abilitați să monitorizeze cum se desfășoară lucrările de eficientizare energetică a școlii. Participanții la instruiri au exersat metode de implicare în luarea deciziilor, au formulat patru solicitări de informație și au primit răspuns la trei din ele. În urma unui sondaj de opinie, efectuat în focus-grupuri, cetățenii au fost chestionați referitor la calitatea vieții la Holercani, au apreciat activitatea APL,  și calitatea serviciilor publice locale. Persoanele chestionate au dat o nota maximă proiectului de renovare a liceului, iar la întrebarea despre taxele din liceu majoritatea părinților au spus că se implică la reparații cosmetice mici.

Ala Revenco, directoare de proiect  AGER:

”Proiectul ”Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este orientat spre locuitorii din zona rurală, ca ei să capete cunoștințe noi și să se implice în activități de îmbunătățire a serviciilor locale. Domeniul eficienta energetica este unul din cele 4 pe care se axează proiectul, iar proiectul de la Holercani e unul din cele 28 de proiecte implementate de societatea civilă din regiunea Centru, în cadrul Programului de granturi al UE. În proiectele, care au drept obiectiv monitorizarea lucrărilor de insfrastructură, oamenii pot vedea cu ochii lor pe șantier ce și cum se face, care este anvergura lucrărilor, apreciază calitatea, observa deficiențele, și toate acestea îi apropie de APL, de administrațiile școlilor, consilii, adică este o interacțiune dintre cetățeni pe toate planuile. Când cetațenii monitorizează, și agentii economici devin mai responsabili, nu doar responsabilul tehnic. Implicarea civica nu constă doar în ieșitul la salubrizare și la dat cu var, dar și la monitorizarea ca  banii publici să fie utilizați cu maximă eficiență. În cazul liceelor, care au beneficiat de proiecte de eficiență energetică, banii economisiți pe facturi vor putea fi utilizați pentru dezvoltarea tehnică și materială a instituției. ”

Fotografie comună. 29 august, 2021. Participanții la ședința de totalizare. 

Olga Diaconu, coordonatoare de proiect, AGER: ”Proiectul presupune abilitarea cetățenilor în planificare, monitorizarea utilizării banilor europeni. Șase din cele 28 de proiecte sunt despre monitorizarea proiectelor de infrastructură, realizate din bani europeni. În acest mod se contribuie la utilizarea eficientă a banilor, fie ca a celor din impozitele noastre, fie a celor veniți din Europa, care sunt din impozitele altor cetățeni. Cetățenii cer calitatea lucrărilor, și monitorizarea  este binevenită, fiindcă avem în republică și situații când investițiile europene au fost compromise”.

Tamara Rotari, directoare interimară a Liceului Teoretic Holercani a descris încă o dată care au fost renovările realizate în liceu. Proiectul a demarat la 9 octombrie 2020, are termen de 12 luni, timp în care trebuie să se realizeze reparația capitala a blocului C si B, a sălii de sport, a cantinei și bucătăriei (cu schimbarea completă a utilajului), renovarea rețelelor termice, electrice, apeduct, canalizare, schimbarea ușilor (lucrări neprevăzute), a sistemului de ventilare. ”Ventilarea este sofisticată, dar avem promisiunea că vom avea un aer bun. De ani de zile părinții cer sa fie reparate veceurile interne, am reparat chiar, dar le foloseam doar în timpul iernii și pe timp ploios. Acum sunt renovate la toate etajele. Sperăm să nu le închidem. La moment lucrările sunt realizate în proporție de 70%. Et. 1 este pregătit pentru clasele primare, care vor începe la 1 septembrie cu prezența fizică” – a spus Tamara Rotari. Lucrările de reparații pentru celelalte două etaje urmează a fi finisate până la 9 octombrie curent.

Proiectul de la Holercani are un deviz de 15 mln 114 mii lei. Contractele, cheltuielile și achizițiile au fost atent monitorizate de expertele Diana Caireac și Tatiana Gațcan. Potrivit lor, la ultima evaluare de la 16 august, lucrările pe proiect, în dependență de categorie, erau gata în proporție de la 30 la 85%, cu excepția amenajării curții, care încă nu a început. Alături de monitori au fost pe șantier 12 elevi și 8 părinți, reprezentantul de la Inspecția de Stat în Construcții, responsabilul tehnic, vicepreședintele raionului, responsabilii de implementare a proiectului ”Eficientizarea energetică a Liceului Teoretic Holercani”, ghidați de directoarea liceului Tamara Rotari.

În cadrul acestor vizite s-a verificat mersul lucrărilor, cum ar fi cele de schimbare a sistemul de încălzire, sistemul de iluminare și ventilare, instalarea ușilor și a panourilor fotovoltaice, reabilitarea  subsolului, renovarea blocurilor sanitare, instalarea sistemului de prevenire a incendiilor, tencuirea pereților, reparația sălii sportive, instalarea pantelor de acces pentru persoane cu dizabilități.

Părinții au apreciat mult lucrările executate și au concluzionat că acest proiect este foarte necesar și binevenit, dar și va asigura condiții mai bune pentru viitoarele generații.

Totodată, unii părinți,  ca urmarea a vizitei pe șantier, și-au manifestat îngrijorarea privind începerea noului an școlar și finalizarea tuturor lucrărilor în termen, data limită de finisare a proiectului fiind 9 octombrie 2021. Un membru al grupului, tată a trei copii care își fac studiile în instituție, a spus ”Sincer, eu nu cred că la 1 septembrie o să înceapă lecțiile în această școală. Probabil, vom începe online, deși n-ar fi de dorit”.

Părinții au fost și în calitate de participanți activi la masa rotundă de finalizare a proiectului. Unul din părinți, Valeriu Popusoi a apreciat proiectul ca necesar și a mai remarcat că ”Blocurile sanitare era problema cea mai discutată la ședințele părinților”. Atât dumnealui, cât și alte câteva mame prezente, au spus că părinții, când le cere directoarea sau diriginții, se implică pe măsura posibilităților în activitățile de renovare, reparații. Datorită activităților desfășurate de AO „Echitate”, mai mulți părinți s-au informat și au preluat experiențe și metode de eficientizare energetică a locuințelor, pe care le-ar putea aplica și în propriile locuințe.

Teatrul social, prezentat de către grupul de tineri, mentoraţi de Ion Calcatinge, la subiectul implicarea cetăţenilor în procesul decizional.La finalul activității, grupul de tineri, al căror mentor a fost Ion Calcatinge, a prezentat participanților un teatru social la tema implicării și partcipării cetățenilor în activitățile administrațiilor locale, și au înmânat un set de echipamente de protecție împotriva Covid 19, un panou informativ instalat în ograda liceului care va asigura informarea elevilor și părinților. Și Consiliul Elevilor a beneficiat de o donație – un laptop, pe care să-l folosească în activitățile sale extracurriculare, comunitare și comune.

Centrul de Justiție Socială ECHITATE” este beneficiarul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”SMART în Holercani”. Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului: Abilitatea cetățenilor în Republica Moldova (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agentia de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZMoldova) .

Partenerii proiectului pentru Regiunea de Dezvoltare Centru sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă – AGER și AO ADR Habitat.

 

 

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button