DubăsariSocial

„Nu vreau să revin la lucru, vreau să-mi apăr demnitatea”

Asta ne-a declarat doctorița Tamara Brașoveanu, venind la redacție.

La 1 aprilie 2023 ar fi împlinit 15 ani de când face naveta de la Molovata la Oxentea, ca cei 2300 de oxenteni să nu simtă lipsa unui medic de familie. În pofida vârstei, chiar și pe timpul pandemiei, nu a abandonat munca, cum au făcut colegii din alte sate, inclusiv de la Molovata.

Munca Tamarei Brașoveanu a fost menționată cu diplomă din partea ministrei Sănătății.

”Dna Aurelia Vinari m-a rugat să ies la serviciu, măcar două zile pe săptămână, dar am zis că am nevoie de trei zile, ca să pot face față cerințelor. Primeam zilnic câte 30-40 bolnavi. Am lucrat pentru un salariu tarifar, pentru că îmi place munca mea.”- ne spunea dna Brașoveanu.
Are la activ 46 ani în calitate de medic de familie și își cunoaște meseria. Asta recunosc și o bună parte din oamenii cu care am discutat. Drept confirmare este și diploma pe care a primit-o în 2022, semnată de ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

La 18 martie 2023 a implinit 72 de ani, cu acest prilej chiar s-a regăsit în lista persoanelor felicitate de președintele raionului Dubăsari cu prilejul zilei de naștere.

Surpriza o aștepta la 21 martie.

– Terminasem primirea pacienților și am început a face dările de seamă, când în cabinet au intrat  vicedirectoarea CS Dubăsari, șefa de la cadre și sora superioară, care mi-au cerut ecusonul, ștampila, stick-ul și mi-au înmânat ordinul de disponibilizare disciplinară, – ne spune bulversată dna medică Tamara Brașoveanu.
– Cică am lipsit de la lucru patru ore la 16 martie, dar eu în acea zi am fost la serviciu, am intrat în birou la ora 10 și chiar am participat la instruirea online despre tuberculoză. M-am simțit foarte urât, nici azi nu mă pot liniști. Dacă îmi spunea deschis ”eliberează locul” aveam să mă conformez, că în decembrie 2023  expiră contractul de muncă. Aveam de gând să mă retrag după concediu, că am și eu probleme de sănătate, dar să-mi lezeze demnitatea profesională în așa mod, e inacceptabil! – a spus dna Tamara.

– Nu a meritat doamna o asemenea atitudine, că și-a făcut conștiincios datoria în pofida
vârstei, – ne-au spus mai mulți locuitori din sat, inclusiv Andrei Leunti.

– Nu fac parte din categoria bolnavilor cronici și când mă programam pentru vreun control, o găseam, dar lumea e diferită, nu le poți intra la toți în voie. Pe timpul pandemiei nu ne-a părăsit, deși putea s-o facă,  avea justificare, – spunea o doamnă care a rugat să-i păstrăm anonimatul.

– Au fost mai multe semnale de la săteni și se vede că a ajuns cuțitul la os, dacă s-a procedat astfel. Avem nevoie de un medic tânăr care s-ar stabili în sat. Am găsit și soluție pentru a-i acorda acestuia spațiu  locativ. Sper să revină dna Ina, care a plecat de la noi și are domiciliul în Grătiești. Căutăm soluții ca satul
să nu rămână fără medic, – spunea primarul Valeriu Rusu.

Dna Liliana Petică, președinta comitetului sindical al lucrătorilor medicali din raionul Dubăsari, solicitată de” E.C” să se expună referitor la corectitudinea acestei demisii a declarat: ”Ne-am întrunit în ședință și am examinat actele întocmite la 14 martie, explicația dnei Tamara  Brașoveanu, și am recomandat o altă penalizare decât concedierea, pentru că a fost prima dată când a fost semnalată o abatere disciplinară din partea ei. Codul Muncii presupune că disponibilizarea este pedeapsa cea mai mare.”

Deși părerea organizației sindicale este consultativă și angajatorul își asumă responsabilitatea pentru decizia luată, Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova ne-a spus: ”Doamna poate ataca decizia în judecată și noi, în baza documentelor de rigoare, îi putem acorda suportul juridic necesar” .

Am încercat să aflăm de la Aurelia Vinari, șefa CS Dubăsari, de ce a procedat anume așa și de ce acum, dar nu ne-a răspuns nici la apelul telefonic, nici la mesaje.
Vicepreședintele raionului Dubăsari, Vlad Izman, a confirmat că e la curent cu starea de lucruri de la OMF Oxentea, și a accentuat că cetățenii au dreptul la servicii de calitate, replicând că „sunt teme mult mai importante pe care le-am putea aborda în ziar.”

Are dreptate, sunt teme multe. Am abordat acest subiect pentru că e vorba de o ATITUDINE față de un OM. Nu suntem judecători și nici nu avem nici un interes personal în acest caz. Sunt organele abilitate care pot constata cât de argumentată și legală a fost această demitere. Incontestabil e faptul că oricâte investiții s-ar face în repararea edificiilor, procurarea aparatelor performante, calitatea serviciilor nu se va schimba până nu va prevala bunul simț. Ajunși la o anumită vârstă, majoritatea profesioniștilor se pot retrage din funcții cu demnitate, ceea ce se întâmplă mai rar în tagma funcționarilor.

Deocamdată în medicină, ca și în educație, pilonul de bază sunt pensionarii, că tinerii specialiști nu aleargă buluc să lucreze în sate, chiar dacă statul le oferă facilități. Doamna Tamara Brașoveanu e una din cei 500 medici pensionari din Republica Moldova care mai fac naveta din sat în sat ca să ajungă la pacienți și să onoreze jurământul lui Hipocrate. 

E. Motricală

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button