Social

Nici în acest an puișori la piață nu se vor vinde

Mai multă lume se întreabă când, cum  și de unde ar putea procura puișori, bobocei, rățuște.

Ne-am interesat  și noi. Igor Postolachi, șeful secției  Supraveghere Sanitar-Veterinară, structura teritorială Criuleni, ANSA ne-a comunicat că vânzarea puilor în piețe este interzisă, conform  Ordinului nr. 47 din 24 ianuarie 2024” Cu referire la intensificarea măsurilor de supraveghere, control și combatere a gripei aviare pe teritoriul Republicii Moldova”.

 Documentul restricționează:

  • Mișcarea păsărilor din exploatațiile nonprofesionale și exploatațiile comerciale către târguri de animale, piețe agricole, expoziții de păsări;
  • Vânzarea păsărilor vii în piețe agroalimentare și târguri de animale pe tot teritoriul Republicii Moldova. 

Totodată Ordinul nr.47 prevede și modalitățile de procurare – vânzare a păsărilor. Reieșind din prevederile art.18 alin. (14) din Legea nr.22112007 privind activitatea sanitar-veterinară, exploatațiile comerciale de păsări vor admite comercializarea, către persoane fizice (exploatații nonprofesionale), a cel mult 200 de păsări.

Se admite mișcarea păsărilor certificate sanitar-veterinar (pui zburati și rate), din fermele autorizate sanitar veterinar către exploatațiile nonprofesionale, doar din exploatațiile care respectă condițiile de biosecuritate, stipulate în listele de verificare conform Ordinului nr. 57 din 27.06.2023 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Cerințe pentru producători

De la păsările de import, după 14 zile de la plasarea în carantină, precum și de la păsările destinate comercializării populației (exploatațiilor nonprofesionale), cu cel mult 14 zile anterior de a fi inițiat comerțul, vor fi prelevate probe de tampoane cloacale de la 5 păsări din fiecare hală care vor fi supuse testărilor virusologice. 

Costul testelor se suportă de către exploatațiile comerciale. Unitățile de incubare vor admite pentru incubare doar ouă provenite din exploata[ii avicole autorizate sanitar-veterinar și însoțite de certificate sanitare veterinare. 

   Pentru crescătoriile de păsări care nu vor respecta aceste prevederi medicul veterinar se va abține de la certificarea păsărilor, iar subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor nu vor elibera blanchete de strictă evidență, conform Ordinului nr. 57 din 08.02 .2023 al Agenliei Nalionale pentru Siguranța Alimentelor, până la furnizarea dovezilor de înlăturare a carențelor de biosecuritate.

Doamna Ana Morari vinde pui de mai mulți ani și zice că restricțiile respective creează dificultăți pentru cumpărători și pentru producători. Respectarea acestor prevederi reduce timpul de vânzare a puilor și adaugă costuri de livrare la domiciliu. Cumpărătorii, deprinși să meargă la piață caută puișorii la tarabe. Deși, după cum recunoșteau unii interlocutori, puii la piață puteau fi bolnavi sau afectați de curent, insolație, sete.

În condițiile actuale starea de bine a păsărilor parcă ar fi garantată, dar după cum ne-a zis doamna Maria de la Boșcana, Criuleni, ea preferă să drămăluiască puiul, să-l țină în mână și să-l studieze atent că ”te poți pomeni cumpărând ”mâța în sac”.

E mai ușor pentru cei care au deja un furnizor identificat din anii precedenți, dar novicii trebuie să se orienteze în  informațiile despre producători ca să facă comanda de livrare. 

Cu toate aceste inconveniențe, dat fiind că cereale sunt încă în hambarele sătenilor, creșterea păsărilor mai rămâne o ocupație preferabilă, deși securitatea sanitaro-epidemiologică nu e de neglijat.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button