CriuleniEst-CurierSocial

Necesitate vitală și obligație morală – selectarea deșeurilor

Oraşul Criuleni devine a doua localitate din raion (după s. Râşcova), unde cetăţenii au condiţii de colectare selectivă a gunoiului şi, cel mai important aspect – deşeurile merg spre reciclare.

Se întâmplă începând cu jumătatea a doua a anului 2019, graţie proiectului „Parteneriat pentru un mediu curat”, aplicat de către AO FCPS și Primăria Criuleni la Programul de Granturi Mici al Facilităţii Globale de Mediu. Co-partener, în temeiul unui acord de colaborare, este şi Întreprinderea Municipală„Comunservice”.

Proiectul presupune câteva etape şi, potrivit aplicanților, s-ar desfăşura fără abateri de la programul stabilit al activităţilor. Principalele activităţi – organizarea condiţiilor de colectare selectivă a gunoiului în or. Criuleni şi în satele Zolonceni şi Ohrincea, activităţi de motivare a cetatenilor care locuiesc în case individuale sa nu arunce la gunoistea autorizata resturi vegetale biodegradabile, care pot fi ușor transformate în îngrășăminte organice, dar și sa nu le mai arda, poluâd aerul. Toate activitățile proiectului sunt orientate spre reducerea cantității de gunoi care nimereste în pădurea criuleneanăși care adesea se aprinde și devine o sursă de toxine pentru orășeni.

Pentru că este o activitate nouă, partenerii implicați în proiect se întrunesc periodic pentru a pentru a-şi corela acţiunile și a discuta impedimentele ce apar. Şi pe 24 iulie a avut loc o asemena întrunire, la care au participat părţile semnatare ale acordului de colaborare, reprezentaţi prin primarul Dumitru Simon, directoarea AO FCPS Victoria Secu şi coordonatorii proiectului, Olga Lîsenco şi Ala Ianenco, şi şeful ÎM „Comunservice”, Ghenadie Panfili. Cei prezenti au discutat, în ce mod este mai eficient sa se comunice cu cetatenii, cu agentii economici, care înca nu colecteaza selectiv și să-i determine să facă asta, în numele sănătății lor și a urmașilor.

P90724-141145
24 iulie, şedinţa partenerilor proiectului. De la stânga la dreapta: Olga, Lîsenco, Victoria Secu, Ala Ianenco, Ghenadie Panfilii, Dumitru Simon.

Victoria Secu, directoarea executiva AO FCPS, remarca la finele întrunirii: ”Chiar dacă este greu, ne confruntăm cu anumite greutăți, unica soluție este sa implementam proiectul până la capăt, ca sa putem aplica la etapa următoare. De felul cum vom raporta acțiunile noastre, va depinde și probabilitatea atragerii altor proiecte menite săîmbunătățească calitatea vieții locuitorilor primăriei Criuleni. Ne dorim tare mult sa putem dota serviciul de salubrizare a orașului cu tehnica necesara. De atâta trecem acum peste toate provocarile, convinși că va fi și bine”. Olga Lîsenco, care coordonează proiectul în calitate de voluntară (de altfel, toate persoanele implicate în gestionarea acestuia muncesc voluntar), a pus în discuție gradul scăzut de implicare a angajaților de la ÎM ”Comunservice”, în special a celor de la salubrizare, în susținerea eforturilor cetățenilor de a selecta deșeurile reciclabile de cele nereciclabile. ”În familia noastră, am adunat plasticul separat l-am dus cu bicicletele la containerele care erau mai aproape de noi. Angajații de la salubrizare, care însoțesc mașina de colectare a gunoiului, chiar daca văd că cetățeanul a pus plasticul deoparte, tot laolaltă îl aruncă”. Acest fapt a fost însă negat însă de Ghenadie Panfili, care a spus că deși nu verifică cum lucrează angajații, pentru că are mai multe obligațiuni, oamenii își fac cum pot munca. În același timp Panfili semnalează: ”De când au fost introduse sanctiuni pentru arderea frunzelor și crengilor, criulenenii scot mai mult gunoi la tractor”. ”Cu părere de rău, unii locuitori refuză să rupă cartonul în bucăți mai mici și îl pun alături de container, dar ele nu sunt prevăzute pentru a fi deschise, ca să nu poată fi puse în ele orice fel de deșeuri. Chiar și așa, găsim și pungi de gunoi menajer în containerele destinate deșeurilor reciclabile”– a informat Ala Ianenco, altă persoană implicatăîn implementarea proiectului. ”Pe noi ne doare atitudinea angajatilor intreprinderii Comunservice, care considera ca ”li se baga pe gât” niște containere. Credem că e nevoie de mai multă informare în colectiv, că nu o facem pentru noi, dar pentru oraș, și în plus, așa dictează legea”, a fost părerea Victoriei Secu.

Tot în cadrul proiectluiu, partenrii au inițiat și procedura de contractare a locuitorilor s. Zolonceni, care-si doresc servicii de salubrizare, asemenea celor de care au parte locuitorii caselor individuale din or. Criuleni, or, zoloncenenii, ca și ohrincenii, de altfel, nu au acces la un sistem municipal de evacuare a gunoiului.

containere noi

Dumitru Simon, primarul or. Criuleni, este de părere că proiectul se desfășoară normal, cetățenii sunt în mare parte dispuși să colecteze selectiv, și cadrul legal ar fi suficient. ”Fiecare om trebuie îndeplinească cerintele acestea – să selecteze. Pentru asta trebuie să-i creezi condiții, să-i amenajezi terenul. Iată ca în cadurul proiectului noi cream aceste condiții. Consider că nu este cazul ca legea să oblige cetățeanul să colecteze selectiv, eu cred că omul trebuie s-o facă conștient. Nu cred că este om, care nu iubește curățenia și frumosul, dar nici nu trebuie să ne temem să facem observație celor care încălca niște reguli de convietuire, chiar și nescrise. Trebuie să ne educăm unul pe altul, indiferent de rangul cetățeanului și de starea lui materială”.

Până în prezent, din prima tranșă a proiectului, potrivit unui raport scurt al activităților AO FCPS, în perioada 27 iulie 2018 – 1 iulie 2019 în or. Criuleni au fost adunate 12,5 tone de plastic şi carton. Costul unui kilogram de asemenea gunoi este de 1,5 lei. Din banii acumulaţi au fost procurate doar trei containere albastre pentru hârtie şi carton (6100 lei bucata), celelalte șapte urmând a fi achitate din contul gunoiului care se va aduna în perioada urmăatoare, or, antreprenorul selectat le-a livrat în avans. În cadrul aceluiaşi proiect, din grantul obținut și parțial din banii orașului, au fost construite 30 de platforme din beton (4 – în s. Ohrincea, 3 – în s. Zolonceni şi celelalte în or. Criuleni), cumpărate 20 de containere galbene pentru plastic şi instalate în or. Criuleni. În scurt timp vor apărea și pubele pentru sticlă, pentru care bani a alocat Consiliul orăşenesc.

Primul sat din r. Criuleni care a început a colecta gunoiul separat și a-l transporta la reciclare a fost Râșcova. Inițiativa a aparținut unui grup de locuitori, care, la fel, au căutat surse externe, și cu susținerea APL, și-au pus scop să transforme localitatea în cea mai curată din Moldova.

S. Cernov

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button