
Moțiunea depusă de deputați din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la 22 februarie 2025, invocând presupuse nereguli în aplicarea politicilor educaționale de către Ministerul Educației și Cercetării, managementul necorespunzător al instituțiilor aflate în subordine, gestionarea defectuoasă a resurselor financiare și lipsa de politici eficiente privind salarizarea și adaptarea sistemului educațional la cerințele actuale a fost discutată în plenul Parlamentului.
La 13 martie Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a raportat de la tribuna Parlamentului că, în perioada 2021-2025, au fost făcute investiții majore în formarea continuă și recalificarea cadrelor didactice, dotarea și modernizarea instituțiilor de învățământ.
Ministrul Educației și Cercetării a vorbit și despre atragerea tinerilor specialiști în domeniu, menționând despre majorarea numărului de studenți la științele educației și a tinerilor angajați în domeniul educației.
Dezbaterile parlamentarilor din opoziție au conținut critici în adresa autorilor noului manual de istorie din clasa XII, care nu reflectă, cum ar trebui în opinia lor, Holocaustul și a programului de învățământ care știrbește, în viziunea lor, aportul Rusiei și Uniunii Sovietice în dezvoltarea RSSM.
După aproape trei ore de discuții moțiunea a adunat doar 18 voturi „pro”.