La Mălăiești, sat din com. Bălăbănești, a fost inaugurat un monument în cinstea mălăieștenilor căzuți în Primul Război Mondial, în perioada 1914-1918. Pe data de 25 septembrie, numeroși localnici și oaspeți ai satului au participat la dezvelirea unei stele lucrate în piatră de Cosăuți, iar potrivit inscripției, numele eroilor sunt exact acelea de care întâlnim și azi în cele trei localități ale comunei: Malai, Cotoman, Iacob, Temciuc, Mihailov, Alia, Calancea și altele.
Potrivit autorilor ideii – avocatului Iulian Rusanovschi și Asociației ”Monumentum”, acest obelisc a fost reinstaurat aici, în 2020, asta după ce el fusese inițial instalat, la câteva zeci de metri de actuala locație (ocupată acum de case), pe locul unde la 08.01.1923 a fost omorit seful pichetului de grăniceri Mălăiești – Petre Marcu.
Petre Marcu era pe atunci în slujba României întregite și apăra hotarul de pe Nistru, care despărțea România Mare de statul sovietic. În 1945, după retragerea trupelor românești peste Prut, în 1945, monumentul fusese distrus parțial, iar în 1967, o viitură puternică a râului Nistru a făcut ca să dispară tot ce mai rămăsese din el.
Inscripția de pe partea superioară a stelei ne informează: ”Monument edificat în 1924 de către corpul de grăniceri Mălăiești, Campania 8 Criuleni, în memoria grănicerului Petre Marcu, ucis de bolșevici la 8 ianuarie 1923”. Iulian Rusanovschi a informat, la deschidere, că Asociația ”Monumentum” a lucrat asupra restabilirii acestuia, cu acordul Primăriei Bălăbănești, după o fotografie de epocă, găsită în ziarul ”Cuvântul Moldovenesc” din 1933. Scurta ceremonie de inaugurare a monumentului a fost moderată de Varvara Buzilă, istoriografă, directoarea Muzeului de istorie și etnografie din or. Chișinău.
Moderatoarea a oferit microfonul mai multor voritori, care au evocat date istorice despre contextul în care a apărut monumentul de pe malul Nistrului la Mălăiești, și altele câteva de același fel, inaugurate recent, cum ar fi cel de la Verejeni. Au vorbit avocatul Iulian Rusanovschi, deputatul român Constantin Codreanu, i-a completat gândurile istoricianul Anatol Petrencu și ex-șeful Inspectoraului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, administrația publică locală în persoana primarului de Bălăbănești, Ion Cotoman și a președintelui r. Criuleni, Pavel Spînu. Monumentul a fost proiectat de arhitectul-reastaurator Mihail Andrieș.
Primarul comunei Bălăbănești, Ion Cotoman, a înmânat diplome de gratitudine și cadouri simbolice unui grup numeros de contribuitori la realizarea acestui proiect. Parohul bisericii din Mălăiești a sfințit lucrarea oamenilor. Iulian Rusanovschi a ținut să menționeze că un an în urmă a găsit în sat și doi cetățeni nonagenari, care au confirmat faptul existenței în trecut a monumentului, și chiar iar fi arătat locul unde era amplasat inițial.
Unul dintre ei, nea Vasile, în vârstă de 91 de ani, a urmărit și în acest septembrie ceremonia de reinstalare a monumentului, cu care este aproape de-o seamă…
S. Cernov
Imagini foto și video: Mălăiești, 25.09.2020