Aproape 200.000 de lei au reușit să obțină trei indivizi care au păcălit 3.500 de români în perioada octombrie 2022 – Ianuarie 2023, prin metoda „coletul”, comunică TurdaNews.
Metoda „coletul” este o metodă cu produse comandate online. Mai exact, indivizii livrau mai multor persoane așa-zisele colete comandate în online, însă odată ce clienții deschideau pachetele, aflau că au fost victimele unei țepe.
Persoanele păcălite plăteau ramburs sumele aferente, doar că, atunci când deschideau pachetele, regăseau în interiorul acestora cu totul alte bunuri care nu aveau legătură cu ceea ce comandaseră inițial.
Indivizii au livrat 3.500 de cutii în acest mod, iar suma încasată de escroci depășește 190.000 de lei. Astfel, trebuie să aveți mare grijă atunci când ridicați un colet. Nu plătiți colete firmelor „fantomă” dacă nu primiți în schimb o chitanță/ factură.