Cum să acţioneze autorităţile şi şefii şi ce responsabilităţi au echipele de intervenţie – asta au exersat medicii de la spitalul şi de la centrul de sănătate din Criuleni, împreună cu angajaţii Secţiei Situaţii Excepţionale, simulând acţiunile de după un cutremur.
Aplicația la protecţia civilă cu tema: „Acţiunile organelor de conducere şi forţelor PC ale obiectivelor la lichidarea consecinţelor cutremurului de pământ” a avut loc pe data de 23.04.2019.
Pe parcursul aplicației au avut loc mai multe exerciții practice, fiind derulat scenariul unui seism de proporții. În urma cutremurului improvizat, formațiunile protecției civile, dar și reprezentanți ai mai multor instituții au fost testați la capitolul reacționarea corectă în caz de situații de risc, dar și acționarea eficientă în caz de situații excepționale. Aici responsabilii au fost antrenați în mai multe situații cum ar fi: evacuarea, salvarea-deblocarea persoanelor cu acordarea primului ajutor medical. Pompierii și salvatorii secției SE Criuleni au simulat scoaterea unui sinistrat de sub dărâmături și transmiterea lui către echipa de triaj. Pentru ca acțiunile să fie eficiente, toată desfășurarea aplicațiilor a avut loc sub ochii Comisiei pentru Situații Excepționale a obiectivelor și a echipelor de salvare, dar și a formațiunilor protecției civile. Scopul aplicațiilor la protecția civilă desfășurate a fost de a verifica starea de pregătire a responsabililor, dar și monitorizarea activității comisiei pentru situații excepționale. Astfel de exerciții au loc la obiective și primării o dată în patru ani, iar în raion – odată la cinci ani.
Pompierii și salvatorii vă atenționează : „În caz de urgenț,ă apelați serviciul 112”.
Imagini de la eveniment.
Gabriel Șeremet, şef al Secţiei Protecţie Civilă a SSE Criuleni, locotenent-major al serviciului intern