SănătateSocial

Medic de familie: „Avem de lucrat cu cei indecişi în privinţa vaccinării” 

Medicul de familie Aurel Borș din Dubăsarii-Vechi, ce profesează în cadrul unui cabinet individual al medicului de familie, a atins, la mijlocul lunii iulie, cel mai înalt nivel, în r. Criuleni, de vaccinare a persoanelor, sănătatea cărora o supraveghează.

Conform datelor cu privire la vaccinarea populației, prezentate redacţiei de către CS Criuleni, către 13 iulie, medicul de familie Aurel Borș a reușit să vaccineze 20,3% din persoane care îşi pot administra vaccinul, din 1232 eligibili mai mari de 18 ani, ceea ce însemna la acea dată 250 de oameni de pe sectorul său.

În ziua când i-am vizitat cabinetul, avea loc rapelul cu AstraZeneca, iar șase persoane își așteptau rândul la uşa sălii de triaj. L-am întrebat ce vaccin preferă pacienţii săi şi cum îi motivează pe indecişi: 

Interviu de Svetlana Cernov, imagine – Alin Motricală.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button