Recomandarea de a purta mască de protecție în aeroport și în avion va fi ridicată începând din 16 mai.
Este o relaxările măsurilor anti-Covid pe care Uniunea Europeană le-a impus pe parcursul perioadei de pandemie.
După cum a declarat directorul Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), Patrick Ky, într-un comunicat comun cu Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), citat de agenția DPA, decizia reprezintă un pas mare spre normalizarea călătoriilor aeriene.
“Pasagerii ar trebui să continue să respecte solicitările liniei aeriene şi, unde măsurile preventive sunt opţionale, să ia decizii responsabile şi să respecte alegerea celorlalţi pasageri. În special, un pasager care tuşeşte şi strănută ar trebui să ia puternic în considerare să poarte o mască, pentru liniştirea celor aşezaţi în apropiere”, a precizat Patrick Ky.
În acelaşi timp, cele două autorităţi susţin că purtarea măştii rămâne una dintre cele mai bune metode de a preveni transmisia coronavirusului.
De asemenea, se precizează în comunicatul al EASA şi ECDC, deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta și după această dată. De exemplu, dacă veți lua zborul spre o destinație unde măştile sunt încă impuse în transportul public, atunci pasagerii vor fi încurajați să se protejeze, în conformitate cu recomandările în vigoare în țara de destinație.
Efectele pandemiei se fac simțite tot mai puțin în lume însă, Covid -19 continuă să fie prezent în mulțe țări de pe mapamond. La începutul lunii mai, Africa de Sud, ţara cel mai grav afectată de pandemia de COVID-19 de pe continentul african, a intrat într-un nou val al pandemiei,potrivit Centrului pentru inovaţie şi răspuns la epidemii (CERI). La data de 6 mai, Africa de Sud înregistra o creștere a cazurilor noi, comparativ cu ultimele 24 de ore, cu cca 50%. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ar fi de vină două noi subvariante ale Omicron, a căror virulenţă rămâne a fi determinată, dar care se află la originea unui nou val de pandemie COVID-19 în ţara africană.
La 5 mai, autoritățile Chinei au anunțat 55 de cazuri noi, iar guvernul chinez a impus măsuri draconice: testarea repetată a celor 22 de milioane de locuitori din Beijing, anularea petrecerilor și a spectacolelor, precum și închiderea sălilor de sport. Numeroase ansambluri rezidențiale rămân izolate cu garduri, iar oamenii nu mai au voie să iasă din case, notează CNN. Cei sosiți în țară sunt plasați obligatoriu în carantină pe o perioadă de 21 de zile.