Lucrătorii independenți ar putea beneficia de indemnizații de maternitate și creștere a copilului

Est-CurierAutor
25.07.2026Data
visibility3

Distribuie
Lucrătorii independenți din Republica Moldova ar putea beneficia de întregul pachet de prestații sociale, inclusiv de indemnizații de maternitate, pentru creșterea copilului și pentru incapacitate temporară de muncă.
Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care le oferă acestora posibilitatea de a achita contribuții sociale majorate.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și urmărește aplicarea principiului egalității de tratament între femeile și bărbații care desfășoară activități independente. Proiectul transpune în legislația națională standardele europene din domeniu.
Pentru a beneficia de prestațiile sociale, lucrătorii independenți vor trebui să depună o declarație scrisă la ghișeul Casei Naționale de Asigurări Sociale. Prin acest document, ei vor opta pentru achitarea unei taxe fixe majorate, stabilită anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Persoanele care vor alege această opțiune vor putea primi indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate, creșterea copilului și concediu paternal. De asemenea, acestea vor avea dreptul la indemnizații unice în cazul adopției unui copil.
Proiectul prevede că și soțiile lucrătorilor independenți vor putea beneficia de indemnizația de maternitate.
Documentul introduce și precizări suplimentare privind interzicerea discriminării în procesul de inițiere, desfășurare sau extindere a unei activități independente.
Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, în anul 2024 erau înregistrați 50.879 de lucrători independenți care achitau contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat. În prezent, aceștia beneficiază doar de pensie pentru limită de vârstă și de ajutor de deces, fără a avea acces la indemnizația de maternitate sau la alte prestații sociale.
Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. În cazul adoptării, noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri






