Judecătoria Criuleni a emis pe 16 martie 2023 o hotărâre de condamnare a unui cetățean prins beat la volan. Domnul în cauză a explicat polițiștilor care l-au verificat pe traseu că a fost la un prieten, la care a servit, cu prilejul zilei de naștere, alcool, cauza concentrației vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,48 mg/l, constatat de doi polițiști cu alcooltestul Drager.
Polițiștii au explicat instenței că, aflându-se în misiune de patrulare, pe traseul Mălăieștii-Noi – Corjova, în vara anului 2022, au observat un autoturism Dacia-Logan care avea o mișcare neuniformă și l-au stopat pe cetățean. Intrând cu dumnealui în vorbă, au simțit miros specific de alcool și i-au propus să fie testat. El a fost de acord, acțiunea a fost filmată, iar proba video a ajuns în instanță.
Avocatul inculpatului, reține instanța, nu a contestat probele depuse de agenții constatatori, și nici n-a depus probe noi, care să pledeze pentru nevinovăția persoanei trase la răspundere. Fiind însă, audiat în judecată, inclupatul a explicat că a consumat la prietenul său șase ciocolate cu ceai, și a observat că acelea erau cu alcool.
În final, instanța a stabilit că cetățeanul a consumat băuturi alcoolice și a urcat la volan, comițând infracțiunea prevăzută de art. 264 prim alin. (1) Cod penal RM și în temeiul acestei legi se condamnă la munca neremunerată în folosul comunităţii cu durata de 200 (două sute) ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. În calitate de pedeapsă complementară – anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, prin anularea permisului de conducere, categoria ”B și C”, eliberat la 23.06.2005.
Copia sentinței va fi expediată pentru informare și executare Inspectoratului Naţional de securitate Publică al MAI RM și Departamentului Înregistrarea Mijloacelor de Transport și Calificarea Conducătorilor Auto, mun. Chișinău și organului teritorial de probațiune. Inculpatul a fost preavizat că nu are voie să părăsească Republica Moldova, până când sentința nu devine definitivă.
Hotărârea Judecătoriei Criuleni este cu drept de atac în instanța ierarhic superioară.