Ediția a VIII-a, a Campaniei Naţionale de promovare a lecturii „Să citim împreună” a adus surprize pentru crugliceni. În ziua de 18 aprilie în vizită la elevii Liceului Teoretic Cruglic cu Bibliobusul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă” au venit scriitorii Ianoş Ţurcanu şi Claudia Partole.
corpul didactic al liceului și elevi au întâmpinat oaspeții cu flori de primăvară, pâine și sare. Evenimentul găzduit de sala de festivități a instituției de învățământ, a adunat peste 250 de copii, părinți și profesori.
Interesul elevilor față de viața și creația scriitorilor a fost pe măsură. În conversaţia prietenească care s-a aprins între autori şi cititori, au fost adresate cele mai ingenioase întrebări, elevii fiind curioși să afle când, cum și de ce au devenit aceștia scriitori.
Primul care a răspuns la întrebări a fost poetul Ianoș Țurcanu, care și-a amintit de prima sa vizită din 2011, la liceul din Cruglic, în sală fiind prezenți și elevi care participaseră la acea întâlnire „fantastică”, cum s-a exprimat poetul. Elevii au fost curioși să afle și despre primele cărți ale autorului, dânsul amintindu-și cu nostalgie de volumele „În palat la Verde Împărat”, versuri pentru copii, în care a descris peripețiile copilăriei sale; poemele din „Oglinda stranie” ș.a. Și desigur a fost întrebat și despre dragoste, deoarece Ianoș Țurcanu se consideră a fi, întâi de toate, un poet al iubirii.„Totul pe lumea asta ar trebui să pornească de la dragoste și să fie din dragoste: o binețe, un salut, o faptă bună. Dar dacă vorbim despre dragostea adevărată dintre doi îndrăgostiți, ea trebuie să fie prezentă în viața fiecărui om, căci unde dragoste nu e, nimic nu e!” – a răspuns poetul.
Claudia Partole, fiind la a treia sa vizită la liceul din Cruglic, a fost întrebată de către elevi de unde a apărut pasiunea pentru scris. Scriitoarea a răspuns frumos, spunându-le copiilor că această pasiune s-a născut odată cu ea: „Atunci când Dumnezeu m-a adus pe lume, s-a întrebat probabil: ”Ce ar putea să facă mai bine sufletul acesta? Ia las-o să scrie!” Și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest har cu care m-a înzestrat”.
În cadrul întâlnirii elevii pregătiți și ghidați de doamnele profesoare Iachimov Maria, Verdeș Maria, Mînza Silvia, Coica Ecaterina și bibliotecara Pușca Valentina, au recitat poezii, au cântat, au dansat și au înscenat fragmente din operele acestor scriitori. Autorii au rămas încântați de talentul copiilor.
Elevii claselor primare au pregătit un recital de poezie. Copii au recitat versurile „Marea Neagră”, „Buburuza și ghiocelul” de Ianoș Țurcanu. Au urmat poeziile „Scumpii mei copii frumoși”, „Trebuie să fim mai buni” de ClaudiaPartole, ș.a. Iar pe scenă micii actori au înscenat piesa „Bunicuța”, scrisă de Claudia Partole.
Elevii Școlii de Arte Cruglic, sub conducerea dnei Liuba Cucu, acompaniați la acordeon de profesoara Silvia Ciorba, au încântat publicul cu cântece pe versurile scriitorilor. Iar elevele claselor a X-XI-a, au interpretat frumoasele melodii arhicunoscute „Flori de liliac”, „O chitară cântă iar” pe versurile lui Ianoș Țurcanu, și melodia „Cântare”, „Dor de noi” și „Vals de toamnă” pe versurile Claudiei Partole, ultimele două piese interpretate de elevele clasei IV-a. Și micii dansatori din cadrul trupei „Elegance” condusă de Ciorba Maria, au arătat cât de frumos pot dansa în diferite stiluri.
Elevii claselor mai mari: Ianoș Dobrovolschii, cl X-a, și Verdeș Sanda, cl XI-a, au pregătit împreună cu d-na Ecaterina Verdeș, profesoară de limbă română, recenzii pe marginea volumului de poezii „Poeme pe trepte încinse” de Ianoș Țurcanu și noua carte a Claudiei Partole „Rebela”.
Organizatoarea evenimentului, care s-a transfornmat întro adevărată Sărbătoare a Cărții, Pușca Valentina, bibliotecara liceului, a făcut o trecere în revistă a cărților autorilor, de care dispune biblioteca instituției de învățământ.
„Atunci când le spuneam elevilor că vom organiza o întâlnire cu doi scriitori, cei din clasele mici mă întrebau: da scriitorii sunt vii? Probabil, de la faptul că mulți scriitori și poeți studiați în școală sunt trecuți deja în altă lume. Le răspundeam că vor avea ocazia să vadă doi scriitori în carne și oase! Și mă bucur că suntem gazda acestor minunați oameni și organizatorii unui frumos eveniment cultural-educativ”, a subliniat dna Pușca Valentina.
În final directoarea liceului, Nadejda Burciu, a mulțumit scriitorilor pentru prezență și pentru talentul și munca oglindită în frumoasele cărți pentru copii.
Împreună cu scriitorii a venit și Maria Harea de la biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, care a vorbit despre Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret desfășurat la Chișinău în perioada 11-14 aprilie, la care au fost prezenți și un grup de elevi din liceu, despre Campania Națională „Să citim împreună”, menţionând că scopul campaniei este de a promova lectura în satele şi oraşele ţării. Ediţia din acest an este consacrată cărţilor „Rebela” de Claudia Partole, care a fost și cartea-surpriză din cadrul Salonului de carte, și „Poeme pe trepte încinse” de Ianoș Țurcanu.
Surpriza zilei nu s-a epuizat aici: autorii de carte au sădit câte un tei în fața liceului, pentru a se mai întoarce pe viitor la Cruglic.
Pentru copii, în ograda liceului staționa „Bibliobusul” sau biblioteca pe roți, proiect ce aparține Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”. Elevii au făcut coadă ca să citească în biblioteca mobilă și chiar au primit cadou câte o carte pentru copii.
La organizarea acestui eveniment și-a adus contribuția și fostă profesoară de limbă rusă din liceu, doamna Morari Eugenia, care periodic face donații bănești pentru acest gen de activități.
A. Rusu
Fotografii de autor