JustiţieSocial

Instruire la Slobozia-Duşca. O comunitate informată este una protejată

Centrul de Justiție Socială “ECHITATE” a desfășurat la data de 6 mai curent, la Slobozia-Dușca, un seminar  de instruire realizat în cadrul proiectului ”Justiție echitabilă pentru toți”.

Astfel, locuitorii satului Slobozia-Dușca au avut posibilitatea să afle despre asistența juridică gratuită, despre  drepturile de proprietate, despre moștenire și cum o gestionăm în cel mai corect mod, despre serviciile sociale și accesul la informație. La aceste subiecte s-au referit experți Maria Zugravu, coordonatoare de proiect și Președinta Centrului de Justiție Socială „ECHITATE”, Diana Loghin, șefă-adjunctă, Direcția Asistență Socială a Consiliului Raional Criuleni, și Dionisie Rapcea, jurist, expert în domeniul cadastral și membru al consiliului de administrare a Centrului de Justiție Socială „ECHITATE”.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Autorității Publice Locale, locuitorii din localitatea Slobozia-Dușca interesați de aceste subiecte, cât și cei care s-au ciocnit cu diverse probleme ce țin de domeniul explicat de către formatori.

Discuțiile au fost interactive și utile pentru participanţii la instruire, unii au găsit răspunsuri la problemele cu care se confruntă, alţii au beneficiat de consultație juridică primară în vederea soluționării anumitor probleme.

Aliona Ogor, asistentă socială din Slobozia-Dușca, a menționat că seminarul a fost  util pentru ea, deoarece va avea posibilitatea de a oferi informații complexe beneficiarilor serviciilor de asistență socială: „Am aflat multe lucruri noi despre schimbările în legislație referitor la moștenitori, deoarece munca mea constă în conlucrarea cu cetățenii din sat, iar aceștia trebuie să fie informați şi să cunoască cum ar fi mai bine să gestioneze unele probleme ca la bătrânețe să nu rămână pe drumuri”.

De aceeași părere a fost si Tamara Sâtnic, care spune că sunt foarte binevenite asemenea discuții în care cetăţenii au posibilitatea de a afla despre domeniile mai puțin cunoscute: „Toată informația pe care am auzit-o astăzi a fost de folos, informație despre care până acum nu am știut. Personal sunt foarte mulțumită că s-au început asemenea instruiri și sper că în viitor vom fi mult mai informați și vom cunoaște cum să folosim în folosul nostru toate aceste noțiuni pe care astăzi le-am auzit”.

Silvia Vitman, bibliotecară din Slobozia-Dușca, prezentă la seminar, e de părere că „Am aflat răspuns la întrebarea care mă interesa pe mine în mod direct. Soțul are grad de dizabilitate medie și mereu ne confruntăm cu problema incălțămintei adaptate. Datorită discuțiilor cu formatorii de astăzi am aflat unde pot apela ca să găsesc soluționare la această problemă. Un alt subiect interesant la care am avut unele nelămuriri ține de domeniul moșteniri. Am aflat care sunt căile de soluţionare când sunt mai mulţi moştenitori, cum este această procedură și unde ar trebui să ne adresăm pentru a realiza totul conform legii”.

Majoritatea persoanelor care au fost prezente au propriile probleme cu care se ciocnesc de ani de zile și la care se pare că nu pot găsi prea ușor soluția. Este și cazul Elenei Punga, care a venit la seminar şi a acordat mai multe întrebări personale formatorilor: „La drept vorbind, am aflat foarte multe lucruri noi, am aflat câte ceva din asistența socială, despre drepturile de proprietate și despre drepturile juridice pe care le avem. Este o informație folositoare pentru noi toți, dar mai cu seamă pentru mine, care mă confrunt cu anumite probleme. Le mulțumesc din suflet organizatorilor pentru că și-au găsit timp să vină la noi să ne informeze și să ne ofere aceste informaţii, soluții”.

Slobozia-Dușca este a doua localitate din raionul Criuleni care a beneficiat de asemenea instruire, după ce în luna februarie, satul Măgdăcești a fost gazdă a unui eveniment similar. Organizatorii plănuiesc să meargă în toate satele din raionul Criuleni pentru a informa cetățenii despre drepturile la o justiție corectă și echitabilă, precum și în raionul Dubăsari.

Maria Zugravu, președinta Centrului de Justiție Socială “ECHITATE”, spune că își doreşte ca toți cetățenii să fie informați corect și să-şi cunoască drepturile pe care le dețin: ”Informarea cetățenilor din comunități despre drepturi este scopul nostru primordial. Ne-am axat anume pe drepturile de proprietate și moștenire, fiindcă sunt cel mai des încălcate și este oportun odată cu apariția noului Cod Civil de la 1 martie 2019, care diferă totalmente de codul civil vechi să cunoască noile schimbări. Este necesar ca oamenii să știe cum pot primi o moștenire, cum își pot înregistra dreptul de proprietate și unde ar putea apela la serviciul de asistență juridică primară gratuită, ce drepturi sociale au și cum le pot revendica. Desigur, ei pot  să transmită informația mai departe, altor cetăţeni. Mă bucur că au fost prezenți și primarul satului și secretarul consiliului local, lucru care ne facilitează în continuare colaborarea cu APL în beneficiul locuitorilor. Avem în plan să ajungem în toate satele din raioanele Criuleni și Dubăsari, iar următorul de pe lista noastră este Cimișeni. Instruirea dată este un obiectiv pe termen lung al organizației noastre, deja în dependență de suportul pe care îl primim de la donatori vom continua informarea corectă a populației. Intenționăm să mergem în ambele raioane cu aceleași subiecte şi cu altele, de interes major, stabilite în baza chestionarelor”.

Centrul de Justiție Socială “ECHITATE” oferă consultație și asistență juridică primară gratuită persoanelor din grupurile dezavantajate în următoarele domenii: dreptul de proprietate, dreptul muncii, contracte (vânzare, cumpărare, donații), conflicte cu familia sau vecinii, moștenire, acte de stare civilă, etc.

Instruirea cetăţenilor a fost organizată de Centrul de Justiție Socială “ECHITATE” în proiectul „Justiție echitabilă pentru toți”, beneficiari în cadrul Programului de Granturi – Maratonul Justiției II, care este un cadou al Guvernului Statelor Unite, implementat de către INVENTO, cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA, Biroului Internațional de Asistență în Combaterea Traficului de Droguri și Aplicare a Legii, prin intermediul Freedom House în Moldova.

Cătălina Istrati

Imagini de la eveniment

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button