Accesul persoanelor cu probleme locomotorii în instituţiile publice este limitat, iar soluţiile propuse de autorităţi nu elimină dificultăţile şi obstacolele existente. Unele organizaţii ale societăţii civile propun amendarea legii cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi obligarea autorităţilor să construiască rampe de acces şi birouri special adaptate, conform normelor internaţionale.
“Drepturile omului: garantii versus realitati”
În curând se împlinesc şase ani de când Moldova a ratificat Convenţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, iar problema accesibilităţii persoanelor cu dificultăţi locomotorii în instituţiile statului rămâne încă nesoluţionată. Irina Revin din Chişinău suferă de ostiogeneză imperfectă, numită şi boala oaselor de sticlă (fragilitatea osoasă excesivă), iar din această cauză se deplasează cu dificultate, cu ajutorul cârjelor. Tânăra se consideră discriminată, deoarece unele autorităţi nu asigură accesibilitatea persoanelor cu probleme locomotorii în instituţiile publice. S-a confruntat cu o astfel de problemă nu demult, atunci când a mers laInspectoratul Fiscal de Stat (IFS) din sectorul Râşcani al capitalei să depună declaraţia pe venit: „Birourile acestei instituţii sunt situate la etajul patru, de aceea mi-a fost foarte dificil să urc scările. Eu, fiind în cârje, m-am descurcat cu greu. Ce se întâmplă, însă, cu persoanele care sunt în scaunul rulant?”, întreabă Irina. Ea s-a arătat indignată că un angajat al instituţiei a sfătuit-o să apeleze în astfel de situaţii la ajutorul altor persoane: „M-am dus să-mi declar propriile venituri, de ce trebuie să rog pe altcineva să facă asta în locul meu? În plus, o persoană străină trebuie să aibă mandat, iar acest lucru costă bani şi timp, ca să merg la un notar să-i fac procură. De ce eu, plătitor de taxe şi impozite, să mai plătesc suplimentar, din cauza că statul nu respectă drepturile tuturor persoanelor, indiferent că au probleme locomotorii, părinţi cu copii în cărucioare sau oameni în etate?”.
Clădirile nu sunt adaptate, deoarece sunt vechi
Igor Ţurcanu, şeful Inspectoratului Fiscal de Stat din municipiul Chişinău, este de acord că nu toate edificiile teritoriale ale IFS din capitală sunt accesibile pentru persoanele cu probleme locomotorii, din cauza că majoritatea clădirilor sunt vechi. Totuşi, funcţionarul afirmă că în acest an, persoanele cu dizabilităţi au avut posibilitatea să depună declaraţiile pe venit la sediul IFS Centru, în birourile care se află la etajul întâi. Irina Revin nu agreează soluţia găsită de autorităţi, deoarece pentru persoanele cu nevoi speciale este destul de incomod să se deplaseze în alt sector al capitalei ca să-şi rezolve anumite probleme. În altă ordine de idei, tânăra a menţionat că în capitală sunt şi alte instituţii care nu au rezolvat încă problema rampelor de acces sau a ascensoarelor, cum ar fi Casa Naţională de Asigurări Sociale, Casa Teritorială de Asigurări Sociale din sectorul Botanica etc. Totodată, în unele instituţii care au construit rampe, cum ar fi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială, acestea sunt impracticabile şi nu corespund standardelor internaţionale.
O soluţie de compromis
Asociaţia Promo-LEX, în colaborare cu grupul consultativ „Femei cu necesităţi speciale”, propune ca factorii de decizie să amendeze Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi să stipuleze expres obligaţia instituţiilor publice de a instala rampe de acces care ar corespunde standardelor internaţionale. În situaţia în care majoritatea clădirilor sunt vechi şi nu pot fi adaptate cu ascensoare, autorităţile trebuie obligate să amenajeze la primul etaj al instituţiei un birou accesibil pentru persoanele cu necesităţi speciale. Astfel, orice persoană să aibă posibilitatea să se programeze telefonic la un specialist de care are nevoie, iar acesta s-o primească întrun birou special adaptat. Dumitru Sliusarenco, avocat la Asociaţia Promo-LEX, susţine că acest amendament este o soluţie de compromis: „Autorităţile publice deja trebuiau să acomodeze toate clădirile, dar nu şi-au onorat obligaţiile din diverse motive: tehnice, monumente istorice, lipsa de bani etc.. Noi propunem o soluţie tranzitorie: să fie adoptat un plan de acţiuni de accesibilizare, însă până la realizarea acestuia, fiecare instituţie să asigure la primul etaj un birou, care să fie adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale”.
În anul 2010, Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Documentul obligă statele semnatare să creeze condiţii ca aceste categorii de persoane să își poată exercita drepturile pedeplin, în condiții de egalitate cu toți cetățenii ţării.
Lilia Zaharia
