Social

Încă zece zile pentru a aduce tabăra de vară în satul tău

Alianța Asociațiilor de Băștinași din Moldova anunță lansarea unui apel de granturi pentru 15 Asociații de  Băștinași (AdB) în vederea organizării și desfășurării taberelor de vară la nivel local.

Fiecare asociație eligibilă poate beneficia de un grant în valoare de până la 1500 USD pentru a desfășura tabere de vară pentru copiii și tinerii din localități, cei din diasporă și refugiați.

Scopul programului este fortificarea capacităților Asociațiilor de băștinași de a consolida relațiile diasporă – comunitate prin organizarea taberelor de vară pentru tinerii și copiii din diasporă, comunități și refugiați.

 Obiectivele programului:

AABM lansează acest apel de granturi pentru asociațiile membre și urmărește:

  1. Să asigure dezvoltarea capacităților AdB-urilor în organizarea taberelor de vară pentru copiii și tinerii din diasporă, comunitățile de origine și refugiați;
  2. Să fortifice relațiile Diasporă – comunitate în vederea perpetuării sentimentului de apartenență a băștinașilor plecați și copiilor acestora față de localitatea de origine.

Apelul este destinat în exclusivitate AdB-urilor membre ale Alianței Asociațiilor de Băștinași, și anume:

  • AdB-urile cu echipe de juniori activi sau în proces de creare, pentru a-i implica în calitate de voluntari în organizarea taberelor;
  • AdB-urile care au experiență anterioară în organizarea de tabere de vară și/sau activități tematice pentru copiii și tinerii din comunitate și Diasporă sau care doresc să obțină astfel de experiență;
  • AdB-urile care vor asigura cofinanțare (financiară și non-financiară), din sursele proprii sau cu sprijinul APL-urilor, agenților economici, populație etc. în volumul minim de 10%;
  • AdB-urile capabile să atragă cofinanțare de la părinții copiilor sau donatori ai sejururilor (minim 10%);
  • AdB-urile care pot asigura participarea următoarelor categorii de tineri și copii: 40% copii și tineri din Diasporă; 50% copii și tineri din comunitate; este încurajată implicarea copiilor și tinerilor refugiați.

Mai multe detalii privind apelul de grant oferă Ghidul de aplicare.

Dosarul de aplicare în cadrul concursului va include:

  • Formularul de aplicare;
  • Programul planificat al taberei;
  • CV-ul AdB-ului cu indicarea a 2 persoane-cheie (adult și junior) în organizarea taberei;
  • Extrasul de înregistrare de la ASP și datele contului bancar;
  • Scrisoare de susținere a partenerilor locali.

Procesul și termenul de aplicare: 

Dosarul de aplicare trebuie transmis în format electronic la E-mail: alianta@cudragpentru.md cu text în titlul mesajului „Concurs de Granturi AcasăCamp”, până la 26 iunie 2023, ora 17.00.

Informații suplimentare:

Întrebările referitoare la acest concurs de granturi pot fi direcționate la adresa de e-mail alianta@cudragpentru.md cu subiectul „Întrebări Concurs de Granturi tabere locale”, până la data de 24.06.2023 sau la tel.: +373 78146880.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button