În acest an, participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl au avut ocazia să se întrunească şi în decembrie, din iniţiativa conducerii centrale a Uniunii Cernobîl din Moldova, care a decis să mobilizeze societatea să marcheze 30 de ani de la finisarea construcţiei sarcofagului, care a „îmbrăcat” în beton armat reactorul nr. 4 avariat al staţiei atomo-electrice de la Cernobîl. Cu această ocazie membrii filialei Criuleni a Uniunii Cernobîl, condusă de Valerii Novacovschii, s-au întrunit în sala mare a Consiliului Raional pentru a-şi aminti de acele zile, pentru a cinsti memoria camarazilor plecaţi în lumea celor drepţi şi pentru a comunica.
Fiecare an depărtare de la explozia acelui reactor scoate la iveală drama oamenilor care au fost în pielea soldaţilor şi au executat ordine. Conducerea imperiului sovietic de atunci a ascuns cu mare grijă adevărul despre consecinţele acelei explozii radioactive şi prin aceste acţiuni a comis o crimă cu efecte de lungă durată asupra unui teritoriu vast, cum ar fi partea de sud a Rusiei europene şi Belarusul, întreaga Ucraina, împreună cu ţările alăturate. Mai timizi de fire, cei pe care societatea i-a plasat în rândurile „lichidatorilor”, vorbesc mai rezervat despre viaţa lor ulterioară.
… Avea 24 de ani şi a fost convocat pe data de 7 iunie 1986. S-a aflat în preajma reactorului până la 25 iunie. „Nici nu vreau să-mi amintesc. Era tristeţe acolo. Ne-a provocat mai multe necazuri. Nici nu ştiam, nici nu ne dădeam seama unde ne duc. La 12 noapte am fost ridicaţi şi la 6 dimineaţa am avut ordin să fim la comisariatul militar. Când am ajuns la Krasnodar, acolo am aflat, unde mergem. Am revenit, ne-au spus că nu vom putea avea copii sănătoşi, să nu riscăm. Noi am riscat, am spus că o să-l cresc cum a fi. Avem o singură fată şi e sănătoasă” – a spus Nicolae Verdeş de la Măşcăuţi.
Alexandru Perciuleac din Bălăbăneşti se mai gândea că va putea scăpa de convocare. Avea familie şi doi copii şi îndată ce a auzit informaţia despre explozie, presimţea că va fi chemat. „Aveam 37 de ani. La cinci dimineaţă am fost trezit de primarul de atunci, Mihai Malai, care mi-a spus că are ordin să nu vină fără mine la Criuleni. Eu am făcut armata în forţele antiaeriene şi cât de cât ştiam ce înseamnă radiaţie şi aveam o pregătire tehnică mai bună. Odată adunaţi, nu ni s-a spus unde plecăm. Când am ajuns pe loc, ne-au dictat adresa unde suntem. Am ajuns în zona unde pădurile erau uscate la miezul verii. Reveniţi acasă, am fost preveniţi, că riscăm să dăm naştere la copii nesănătoşi. Noi ambii eram din familii numeroase şi vroiam şi noi mai mulţi să avem, dar am fost preveniţi de riscuri. Am renunţat. Ne bucurăm, însă, că avem parte dreaptă – un băiat şi o fată, avem nepoţi. Cred că omenirea a învăţat ceva din consecinţele acestei avarii, datorită faptului că au fost făcute publice detaliile. Aşa era atunci – ce era bun, se divulga, ce era rău – se ascundea. Am fost 40 de zile la Cernobîl. Am şi un album cu fotografii de atunci, făcute de mine şi colegi, din zona ceea, şi când ne întâlnim, îl răsfoim şi ne amintim de acei, care au decedat, au plecat dintre noi. Eu cred că am avut norocul să fiu într-o companie de cercetaşi şi aveam în maşină un dispozitiv de măsurare a niveluuli de radiaţie. Ne orientam mereu după ce arăta acesta. De multe ori evitam drumurile şi locurile unde era mare concentraţia. Cred că asta ne-a protejat… Am trecut ca prin urechile acului. Dar uneori mă gândesc, că dacă nu mă duceam eu, nu se ducea altcineva, oare ce era să fie?”
Aţi fost ostaşii acelui timp, duşi fără a şti ce pericol prezintă centrala nucleară. Ţara se considera pregătită pentru a face faţă unui război cu folosirea armei nucleare, dar s-a dovedit nepregătită pentru o catastrofă nucleară paşnică. Aţi învăţat nişte lucruri din mers, iar experienţa Cernobîlului i-a ajutat pe savanţi să gestioneze asemenea situaţii, să diminueze consecinţe, în alte părţi ale lumii, cum a fost, recent, la Fucusima. Întâlnirea de azi e o ocazie să ne amintim că în acea primăvară soţiile noastre însărcinate mergeau la parada de 1 sau 9 mai, iar politica de atunci era să nu ne spună ce pericol este radiaţia şi cum ar trebui să ne protejăm. Este azi o ocazie să vă mulţumim încă o dată, să vă dorim sănătate şi grija celor ce vă înconjoară. Sperăm că şi asistenţa din partea statului va fi una mai consistentă în anul ce vine” – a spus preşedintele raionului, Iurie Andriuţă, salutându-i pe cei prezenţi la comemorare.
Ion Stahi, primul peşedinte al Uniunii Cernobîl filiala Criuleni, a dat citire numelor membrilor asociaţiei, din satele raionului Criuleni, care au decedat de diferite forme de cancer din cauza dozelor enorme de radiaţie, la care au fost expuşi, şi a amintit că în urma aplicării legii privind protecţia socailă a participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, aceştia se bucură de asistenţă medicală gratuită, şi că ar trebui să depună şi dumnealor un efort să se folosească de prevederile legii şi să fie sănătoşi mulţi ani încolo. În anul 1990, la momentul constituirii, filiala Criuleni număra 67 de membri, împreună cu cei din satele care mai târziu au fost incluse în componenţa municipiului Chişinău. Actualmente, asociaţia numără 30 de membrii şi 10 văduve ale lichidatorilor, a mai spus Ion Stahi.
Mesaje de susţinere pentru participanţi au rostit primarul de Criuleni, Dumitru Simon, care i-a numit „eroii timpurilor noastre”, Ala Ungurean, vice-preşedinta raionului, Sergiu Tudorică, şeful Secţiei Administrativ Militare, din partea sa şi a Ministerului Apărării, Andrei Serbinov din Oniţcani, membru al Uniunii. Valerii Novaconschii şi-a invitat camarazii să meargă în marş până la monument, unde să depună flori la placa comemorativă, şi apoi să stea la o masă a amintirilor, la restaurant, consumaţia fiinc achitată de Consiliul raional.
După negocieri internaționale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcțional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internațional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.
În urma multor tergiversări, în august 2010 au fost începute, de către consorțiul francez Novarka lucrările la arcada metalică ce urmează să acopere sarcofagul de la reactorul care a explodat în urma cu 30 de ani la centrala nucleară Cernobîl. Construcția, potrivit Agenţiei France-press, estimată în jurul valorii de 2,1 miliarde de euro, este finanțată de comunitatea internațională.
Din Republica Moldova la Cernobîl au fost convocaţi 3500 de bărbaţi, dintre care 600 nu mai sunt în viaţă, iar cca 2400 suferă de diferite maladii provocate de expunerea la radicaţie.
S. Cernov
