Altercațiile dintre vizitatorii unui local de distracții din Criuleni demult nu-s o noutate pentru localnici.
Incidentul ce s-a produs în noaptea de 3 ianuarie, 2021 în jurul orelor 02:00 a fost reclamat la poliție, iar la 4 februarie Inspectoratul de Poliție Criuleni a publicat imaginile cu bănuiții escortati la locul faptei pentru reconstituire.
Doi tineri de 19 și 22 ani, originari din raionul Dubăsari, au fost reținuți de către polițiști pentru acțiuni intenționate de huliganism, după ce au fost reclamați de către una din părțile vătămate.
Ambii tineri au ajuns pe mâna polițiștilor pentru că au încălcat grosolan ordinea publică și au aplicat violența asupra unui grup de persoane, iar una dintre acestea lovită în regiunea capului cu un obiect tare a avut nevoie și de spitalizare. Martorii spun, că dacă la acea oră nu ar fi intervenit poliția incidentul putea avea un sfârșit tragic. ”Eroii” nu sunt la prima abatere, dar până acum au ”ieșit basma curată”.
De data aceasta a fost pornită o cauză penală pentru huliganism agravat, iar suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore.
Potrivit Codului Penal al RM, persoanele vinovate se pedepsesc cu închisoare de la 3 până la 7 ani.
Localul în care a avut loc cazul dat activa ignorând prevederile Hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică a Republicii Moldova, fapt pentru care polițiștii au pornit încă un proces contravențional pe numele administratorului acestuia.
Info Est-Curier
Video: Inspectoratul de poliție Criuleni