EconomicEst-Curier

Importul de carne de pasăre din Ucraina, pus pe pauză. Explicațiile ANSA

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a pus pe pauză, temporar, importurile de carne de pasăre și derivate din carne de pasăre, de proveniență din țara vecină, Ucraina.

Este o măsură „de precauție”, care are scopul de asigura piața cu produse sigure și inofensive., notează instituția într-un comunicat de presă. 

Metronidazolul – medicamentul depistat în loturile de furaje, ar fi cauza principală a deciziei regulatorului de siguranță a alimentelor. ANSA publică și lista neconformităților pe care le-a depistat și care au motivat decizia de a întrerupe temporar importurile de carne de pasăre din Ucarina: 

1.Planul de monitorizare a reziduurilor, prezentat de autoritatea competentă din Ucraina, este inferior celui aplicat în Republica Moldova. Testarea substanțelor interzise, inclusiv a metronidazolului, se realizează doar în mușchi, fără a include serul sangvin. Potrivit studiilor științifice și a ghidurilor europene de referință, metronidazolul se degradează rapid în țesutul muscular, dar rămâne stabil în ser și ouă, fapt care limitează capacitatea controalelor la import de a garanta lipsa utilizării substanțelor interzise.

2.Deși legislația ucraineană interzice utilizarea metronidazolului, investigațiile ANSA au relevat că substanța este disponibilă pe piață. Medicamentele de uz veterinar pe bază de metronidazol sunt comercializate și incluse în cataloagele de produse ale unor companii producătoare de medicamente veterinare din Ucraina.

3.Monitorizarea platformelor de comerț electronic a evidențiat existența unui număr semnificativ de produse care conțin metronidazol, comercializate fără prescripție, inclusiv în ambalaje de capacitate mare, fără un control adecvat asupra utilizării acestora la animalele destinate consumului uman.

Totodată, loturile de furaje neconforme identificate anterior au fost însoțite de certificate veterinare oficiale emise de autoritatea competentă a statului exportator, care atestau, în mod eronat, conformitatea și siguranța produselor.

Având în vedere deficiențele constatate în sistemul de certificare al țării exportatoare, precum și lacunele identificate în mecanismele de control al medicamentelor veterinare, ANSA consideră că, la moment, nu pot fi acceptate garanții suficiente privind siguranța cărnii de pasăre importate din Ucraina, chiar dacă aceasta este însoțită de certificate veterinare.

ANSA reamintește că metronidazolul este strict interzis, de peste două decenii, pentru utilizare la animalele de la care se obțin produse alimentare, atât în Uniunea Europeană, cât și în Republica Moldova, din cauza riscurilor asociate pentru sănătatea publică, inclusiv carcinogenitate, genotoxicitate, mutagenicitate și toxicitate reproductivă.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară și ale Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor, ANSA are obligația de a interveni atunci când există suspiciuni întemeiate privind posibile riscuri pentru sănătatea consumatorilor.

Suspendarea importurilor va rămâne în vigoare până la prezentarea de către autoritatea competentă din Ucraina a unor garanții credibile, conforme standardelor naționale, privind controlul substanțelor interzise, trasabilitatea produselor și funcționarea eficientă a controalelor oficiale.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button