Îmbătrânirea activă, promovată inclusiv prin intermediul granturilor, al zecelea an consecutiv

Est-CurierAutor
18.06.2026Data
visibility15
Imagine
Foto: Natalia barbăscumpă ridică certiifcatul de grant.
Distribuie
11 organizații ale societății civile din Republica Moldova au primit astăzi certificatele de grant pentru participarea la Programul de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2026. 

Activitățile pe care și le propun organizațiile câștigătoare să le realizeze, în cadrul proiectelor pe care le-au prezentat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vizează implicarea vârstnicilor în viața comunităților, în acțiuni de voluntariat, de sprijin emoțional și fizic. O bună parte din grantiști și-au propus să ajute persoanele în vârstă să însușească abilități digitale (instruire în utilizarea telefonului mobil și a compiuterului, în săli adaptate sau la domiciliu), să se implice în practici de schimb de experiență și de valori cu tinerele generații, să promoveze modul sănătos de viață în rândul persoanelor vârstnice, să acceseze servicii culturale, adaptarea spațiilor publice la nevoile vârstnicilor, cum ar fi accesul la oficiul poștal; promovare de dialog intergenerațional, activități sportive, etc. 

„Am început-o încet, cu un buget mai mic, și am ajuns să dăm un milion de lei organizațiilor societății civile. Feliciti în mod special cele 11 organizații câștigătoare, care vor implementa proiecte importante pentru vârstnicii din comunitățile noastre. Vorbim despre localități din Anenii Noi, Florești, Cahul, Leova, Telenești, Călărași, Chișinău, Strășeni. În acest an au fost depuse 50 de proiecte, fapt ce vorbește despre interes și implicare față de bunăstarea persoanelor vârstnice. Mă bucur să văd tot mai multe proiecte care vor fi implementate în zonele rurale, acolo unde nu neapărat există un centru pentru ei, dar unde este cea mai mare nevoie”, a spus Natalia Plugaru, ministra Muncii și Protecției Sociale, la evenimentul de înmânare a certificatelor de grant. 

Ministra a mai adăugat că în Republica Moldova fiecare al patrulea locuitor este de vârsta 60+, ceea ce ne obligă să privim vârsta a treia nu ca pe o povară, ci ca pe o vârstă la care cunoiștințele și experiența oamenilor poate fi valorificată activ, iar programul de granturi mici este o oportunitate în acest sens. 

Asociația de Băștinați „Anenii Noi Dor”, din satul Ruseni, își propune să promoveze în rândul persoanelor vârstnice grija față de sănătate și modul de viață sănătos, inclusiv ședințe de art-terapie. „Vă mulțumim pentru această oportunitate și să fie la toți într-un ceas bun!”, a spus Tatiana Pavalachi, directoarea asociației. 

GAL „Lunca Răutului” din orașul Mărculești, r. Florești, ăși propune, din suma de cca 87 mii lei, să promoveze incluziunea socială și economică a persoanelor vârstnice din teritoriu prin instruiri pentru dezvoltarea competențelor digitale și sociale, acces la oportunități de ocupare. Proiectul va implica 80 de seniori în total, în diverse activități, inclusiv activități part-time în câmpul muncii. Natalia Barbăscumpă, administratoarea GAL, a menționat că proiectul este destinat seniorilor din 17 localități care fac parte din Grupul de acțiune locală, mai exact celor care au 60 de ani și mai mult, dar care au dorință de a fi încadrați în câmpul muncii, iar pentru realizarea obiectivelor Asociația va colabora cu direcția raională de ocupare a forței de muncă. 

Programul de granturi mici în domeniul îmbătrînirii active se desfășoară al zecelea an consecutiv. 




 
Imagine
Moment din ceremonia de înmânare a certificatelor de grant (captură video).
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole