CulturalDubăsari

“Ia Mania” a promovat nu doar portul popular, dar şi tradițiile dubăsărene

Pe 8 iulie, în satul Holercani, a avut loc cea de-a V ediție a festivalului ”IA Mania”. Anul acesta, festivalul a fost puțin diferit, datorită implicării, alături de asociaţia “K Lumea”, a autorităților locale în organizare, iar sloganul ediției a fost „Descoperă Ospitalitatea Dubăsarilor”. Astfel, satele raionului Dubăsari din cele 11 primării au avut oportunitatea să convingă vizitatorii că anume malul Nistrului este cea mai frumoasă, plină de gust și de talente, și ospitalieră regiune din Moldova.

Festival cu de toate pentru toţi

Festivalul a început cu o paradă a portului popular, în care au defilat colective artistice participante. La eveniment și-au anunțat prezenta 120 de artizani, iar la târgul tradițional au fost puse în vânzare ii, catrințe, traiste, prosoape, accesorii, opinci, cușme de miel, maiouri ornamentate, covoare țesute manual, bijuterii, obiecte din lemn și piele, picturi și obiecte lucrate de olari. Membrii grupului „Șezătoare Basarabia” au oferit  lecții de brodat cămăși tradiționale pentru cei interesați de coaserea unei ii adevărate. Oaspeții au avut posibilitatea să se desfete cu cele mai gustoase bucate tradiționale, pregătite atât de bucătari din Chișinău, cât și de gospodinele din raionul Dubăsari. Atracțiile festivalului au fost o mămăligă uriașă, preparată din 150 l de apă și mai mult de 50 kg de făină, o tavă mare de ciulama, un colac de 16 kg, o zeamă din prepelițe pentru 100 de persoane, dar și spectacolul oferit de organizatori. Scena festivalului a fost pista de lansare a zece designeri începători, care au prezentat, ca și în anii precedenți, colecțiile inspirate din tradiția Moldovei. Concursul  „Mândria” a fost câștigat de tânărul disigner Piotr Alii cu colecția ”Blăstămul basarabean”, locul II  i-a revenit Iuliei Filimon cu colecția ”Draconarii”, și poziția III a ocupat-o Zlata Prelepova-autoarea colecției ”Backpacking.md” și Vasile Vozian care a prezentat colecția ”La seceriș”. Pe lângă faptul că vizitatorii au încins o horă gigantică, oaspeții festivalului au putut să-și alinte urechile cu muzica: Tharmis, Lia Taburcean, Nicu Mîță, Via Dacă, Victoria Lungu, Valentin Uzun și ansamblurile locale din raionul Dubăsari.

Seara s-a încheiat cu un concert de excepție de muzică populară, special plămădit pentru IA MANIA și, la final, discoteca care a răsunat până în zori.

IMG_6453 IMG_6456 IMG_6470 IMG_6497 IMG_6516 IMG_6581 IMG_6515 IMG_6532

 Gospodinele locale au etalat ce au mai bun

Holercănencele au întins mesele în cortul lor, chiar la începutul rândului destinat expoziţiei gastronomice. Mesele din „Casa Mare Holercani” erau pline de pâine, plăcinte, sarmale, ardei umpluţi, dulciuri, fructe. Maria Petco a participat la prima ediţie şi la a cincea. Atracţia mesei sale erau ursuleţi pregătiţi din seminţe de floarea-soarelui, fixaţi pe o scobitoare, înfiptă într-o piersică din grădina proprie. A făcut combinaţia special pentru copii. Gospodina spune că a muncit două zile şi două nopţi, dar spune că a meritat efortul, pentru că este o oportunitate să câştige şi ceva bani, dacă tot nu are servici. A mai propus pofticioşilor plăcinte cu varză şi brânză, salarii, sarmale în frunză de varză şi de vie. Despre „Prăjiţeii băşicaţi” cu forma tradiţională „ca la noi la Holercani” spune că sunt după reţeta bunicii, iar vecina sa îi vindea şi în nuanţă roşie – colorate cu suc de vişină. S-au găsit chiar şi doritori de a cumpăra conserve din beciul gospodinelor din Holercani, expuse la târgul gastronomic. Special pentru concurs, Maria Petco a făcut şi ceva ţuică din vin – să aibă o masă cu de toate, şi vin, bineînţeles. În acelaşi cort angajatele primăriei Holercani au pus masa pentru concursul între primării. „Promovăm satul oamenii din sat, bucatele locale”, – spun doamnele Parascovia şi Maria, care au stilizat expoziţia lor drept o casă mare, în care au avut grijă să aranjeze pe pereţi şi fotografii din celea vechi, de-ale rudelor.

Spaţiul din mijlocul stadionului a fost destinat expoziţiilor celorlalte primării din raionul Dubăsari. În ograda coşniţenilor – câteva femei în preajma mesei cu plăcinte. Diploma pentru „Plăcinta Dubăsariului” i-a revenit Olesei Stepanov, bucătăreasă la grădiniţa nr.1 din Coşniţa, iar locul I, spune femeia, i-a revenit pentru „plăcinte cu suflet”, umplute cu varză şi brânză, de care a făcut 150. Specialist în direcţia agricolă Dubăsari, Valeriu Popuşoi servea vizitatorii cu ţuică, care fierbea pe loc, într-un recipient de cca 150 de litri. Au cooperat patru bărbaţi – Nicolai Bulat şi Iurie Cazac din Coşniţa, Mihai Iaviţa de la Molovata Nouă şi Valeriu Popuşoi de la Holercani, iar produsul, despre care spune că era de 50 grade tărie, il propunea spre degustare pe loc şi gratis. Din 15 căldări de vin turnate în butoiul de pe foc, urmau să iasă aproximativ 30 l de tărie. Diploma pentru „Tăria Dubăsariului” a revenit acestui grup de bărbaţi.

Diploma pentru „Pâinea Dubăsariului” a ajuns în cortul Primăriei Molovata. Victor Bejan ne demonstrează un colac gigantic, copt pentru expoziţie într-un cuptor special cu gură largă. Pregătirea pentru expoziţie, ne spune secretara primăriei, le-a luat molovăţenilor o săptămână – de la idee până la realizare. Au expus, în special, bucate de la faţa locului. Întrebată despre deosebirea dintre pâinea de la Molovata şi cea din alte localităţi, Valentina Castraveţ, ne spune, că gospodinele de aici nu folosesc drojdie de fabrică, ci  „botcală de casă” – o bucată de aluat uscat din ceea ce s-a frământat săptămâna trecută, care se pune la înmuiat şi se amestecă cu plămădeala. Reţeta e următoarea: dacă aveţi plămădeala bine crescută, începe frământarea. Se adaugă ulei, ou, sare după gust, puţin zahăr, şi făină după cât cuprinde. Dacă vreţi să faceţi pâine, se lasă pe două ore la dospit. Pentru colaci e suficient o oră. După care se fac colacii în viţe sau pâine. Pentru faţă, pâinea sau colacii crescuţi se ung cu ou bătut. La Molovata pâinea se ţine în cuptor două ore, iar colacii – o oră şi jumătate. „Noi, la ţară, ne alimentăm mai mult natural. Eu pâine de la magazin nu cumpăr, mâncăm coaptă de casă. Cu asta am venit să participăm la concurs, cu asta am câştigat” – ne spune dna Valentina. Colacul pentru care au luat diploma a fost  împletit în 4 ore, avea aproape un metru și cântărea 16 kg. Colacul a fost vândut în timpul licitației live, care a avut loc la ”IA Mania” contra sumei de 150 de euro, bani care au fost donați unei familii vulnerabile din localitate. Tot pe masa lor găsim sarmale în frunze de sfeclă, floare de bostan umplută şi prăjită în ou, peşte umplut, clătite dulci cu cireşe. Pârâţenii au adus şi ei plăcinte, caş de vacă, salarii şi sarmale. De la Molovata Nouă – brutăria „Agro-Tiras” a expus învârtite cu brânză, chifle, cornişori cu magiun. Participarea le-a costat pe cele trei brutărese, Elizaveta Curcubet, Eugenia Moşneaga şi Raisa Oprea, două nopţi de nesomn. Alături de masa lor şi-au expus produsul şi brutăria „Tiraston” din Doroţcaia. Alexandr Peşcov, directorul acesteia, ne-a spus că a adus la târg pâine din grâu germinat, pâine din secară, pâine albă şi din hrişcă, colaci, posmagi, lavaş şi multe alte produse pe care le vinde în peste 120 de magazine din Chişinău. Brandul „Panini” înseamnă pâine integrală, coaptă din grâul crecut pe câmpurile din raion. Producătorul se laudă cu un soi de chifle din făină integrală, despre care spune că un conducător de ansamblu de dans le permite să mănânce chiar şi balerinelor.

IMG_6559 IMG_6546 IMG_6539 IMG_6538 IMG_6519 IMG_6478 IMG_6469IMG_6565

Totodată, și voinicii din  raionul Dubăsari și-au  măsurat puterile la trânta moldovenească. Premiile au fost: un cocoș câștigat de Victor Ciarâcu, locuitor din Holercani, un iepure care i-a revenit lui Chirilov Constantin din Ustia, un ied, trofeu înmânat lui Vadim Racu din Holercani, și berbecul care i-a revenit lui Ion Gavrilaș din Molovata.

De pe scena festivalului, în prima parte a zilei, au făcut spectacol ansamblui din Doroțcaia, Oxentea, Molovata-Nouă, Holercani.

Spre după amiază, la intarea în sat se făcuse un ambuteiaj din maşinile doritorilor de a participa la festival. După cum au anunţat organizatorii ulterior, numărul de vizitatori a depăşit cifra de 10 mii.

IMG_6585
Ambuteiaj la ora 16.00.

Daniela Socolovschi, Svetlana Cernov

 Fotografii de S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button