Un locuitor al satului Măşcăuţi, care şi-a omorât fiul vitreg, va sta trei ani şi patru luni în puşcărie. Procurorul Ion Rapesco spune că e prima dată când nu contestă o sentinţă ce pare blăndă. Nu pentru că au devenit mai indulgenţi procurorii, ci pentru că au luat în consideraţie toate aspectele crimei.
Incidentul s-a produs la 5 martie, 2016, pe la ora 14.00. În urma unui conflict dintre mamă şi fiu, care se odihneau pe lejancă. Fiul şi-a agresat, ca de obicei, fizic, mama, iar tatăl vitreg i-a sărit acesteia în apărare cu o bucată de lemn. Când şi-a dat seama că lovitura ar putea fi fatală, a ieşit afară şi a cerut unui vecin să cheme ambulanţa. Sosiţi la faţa locului, medicii au constatat decesul bărbatului de 35 ani, iar tatăl vitreg a fost arestat, fiind acuzat că prin acţiunile sale a săvârşit violenţă în familie, adică acţiunea intenţionată, manifestată fizic, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat decesul victimei – infracţiune prevăzută de art. 201 prim, alin.(3) lit. c) Cod Penal. Recent instanţa de judecată Criuleni l-a condamnat pe măşcăuţanul ghinionist la trei ani şi patru luni privaţiune de libertate. Îşi va ispăşi pedeapsa întrun penitenciar de tip închis, or, pentru o asemenea infracţiune, condamnarea condiţionată cu termen de probă nu se prevede.
Info „E.C.”