
Cabinetul de miniștri a examinat și a aprobat azi, 7 mai 2025, Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027. Proiectul a fost prezentat de către ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, care a numit documentul „istoric” și benefic pentru parcusul european al Republcii Moldova.
„Este rezultatul a 13 luni de muncă intensă, coordonată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în colaborare cu instituțiile europene, cu cele naționale, mediul de afaceri și societatea civilă. Agenda reflectă atât obiectivele de modernizare ale statului, cât și nevoile reale ale cetățenilor și ale antreprenorilor. Agenda de reforme stă la baza planului de creștere și ne oferă o posibilitate unică de a accesa pachetul de sprijin financiar de 1,9 mlrd euro din partea Uniunii Europene”, a spus Doina Nistor în ședință.
Documentul conturează 7 piloni de acțiune, care sunt orientați spre:
consolidarea statului de drept funcțional, a justiției credibile, unei administrații publice moderne; combaterea corupției prin transparență, eficiență și digitalizare;
tranziția verde și transformarea digitală prin conectivitate, mediu curat, infrastructură durabilă.
În domeniul energetic eforturile vor fi îndreptate spre o piață competitivă și interconenctată cu spațiul european, cu surse diversificate și eficiente, capabilă să susțină securitatea națională. Un alt pilon este dezvoltarea integrată a agriculturii și a antreprenoriatului local, care să devină competitiv pe piața unică europeană.
„Printr-o economie deschisă și predictibilă vom atrage investiții și vom susține mediul de afaceri” – se arată convinsă ministra Doina Nistor.

Premierul Dorin Recean a calificat documentul drept, „un proiect foarte important pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova, capabil să aducă locuri de muncă bine plătite, să contribuie la prosperitate în RM”, citat încheiat.
Cu referire la pachetul financiar de 1,9 mlrd de euro, oferit de UE, Recean a spus că acesta are două componente. Prima se referă la agenda de reforme pentru transformarea instituțiilor și economiei R. Moldova, iar cea de-a doua este pentru investițiile în dezvoltarea economică, construcția infrastructurii, creșterea întreprinderilor din R.Moldova.
„Aceste resurse semnificative, fără precedent, sunt disponibile pentru r. Moldova datorită faptului că Republica Moldova avansează în efortul de aderare la UE. Obiectivul este o economie modernă, bazată pe valoare adăugată înaltă, productivitate ridicată, tehnologii noi și inovații. Ambele componente au o țintă – creșterea economiei cu minim 5% anual, creșterea în final a bunăstării, ceea ce va permite ca RM să fie pregătită de momentul aderării la UE, dar mai ales ca să fie accesate fonduri și mai mari din pre-aderare din noul buget al UE, care va începe din anul 2028 și va fi operațional până în 2034”, a concretizat Recean.
Documentul a fost consultat public. Proiectul hotărârii și agenda reformelor poate fi văzut în fișierul de mai jos: