CriuleniEducaţieEst-CurierSocial

Fundaţia este, veceul – numai pe fotografii, deocamdată

Veceul, pe care autorităţile l-au promis copiilor din Jevreni înainte să se sfârşească anul şcolar 2018, încă nu este construit.

Când problema copiilor jevreneni care nu au un veceu, după ce cel vechi s-a prăbuşit, a ajuns în atenţia publică, precedenta conducere a raionului promitea un veceu până la sfârşitul lunii mai 2018.

Pe data de 18 mai a aceluaşi an, Consiliul raional Criuleni chiar a votat alocarea unei sume de 550 de mii de lei în acest scop – 50 de mii de lei pentru proiectarea construcţiei şi jumătate de milion pentru lucrările de construcţie.

IMG_5027
Fundaţia pentru veceu a fost facuta la finele anului 2018.

La data de 6 august 2019, peste un an şi patru luni de când veceul vechi al şcolii s-a prăbuşit, construcţia nouă se mai afla la etapa fundaţiei.

La mijlocul lunii noiembrie 2018, licitaţia a fost câştigată de către SRL „Lorascom”, condusă la acel moment de consilierul raional Vitalie Cotoman, actualul vice-preşedinte al raionului pe probleme sociale. Conform contractului, pe care antreprenorul l-a semnat cu administraţia gimnaziului „Mihai Eminescu” din s. Jevreni, lucrările urmau să dureze maxim două luni, adică până la 19 ianuarie 2019.

În prag de an şcolar nou, Vitalie Cotoman explică în felul următor unde este blocajul şi de ce atât de mult se tărăgănează lucrăruile: „La început veceul era planificat să fie montat în faţa şcolii. Am mers cu un demers atunci şi am cerut să fie modificată amplasarea. S-a strămutat între două blocuri în spatele instituţiei. SRL „Lorascom”, atunci când o mai gestionam, a executat la timp fundaţia pentru veceu, chiar de era deja toamnă târzie şi am lucrat pe zăpadă, pe glod, ca să intrăm în termenul stabilit. Pentru executarea şi montarea containerului modular a fost subcontractat un subantreprenor. Nu vă pot spune acum care este denumirea acestei firme, însă conform  contractului li s-au achitat bani în avans, şi construcţia urma să fie gata întro lună de zile. Hai să zicem, în luna mai 2019 veceul de tip-container trebuia deja să fie funcţional. Noi comunicăm zilnic cu acea firmă şi am pus termen ca în luna august să fie rezolvată problema. Dacă nu o vor face, contractul prevede că vor trebui să restitue banii. O să ne ţinem de capul lor astfel ca în septembrie copiii să aibă posibilitate să folosească veceul nou”, – a spus Vitalie Cotoman.

Întrebat, de ce de la alocarea banilor (mai 2018) şi până la semnarea contractului pe lucrări (21 noiembrie 2018) a trebuit să treacă tocmai jumătate de an, vicepreşedintele a explicat că au avut loc trei licitaţii, iar firma a cărei fondator este (la moment a transmis gestionarea ei altei persoane, conform legii), a câştigat cea de-a treia licitaţie, la care a fost un singur participant.

IMG_5030
Veceurile portative de care s-au folost un an şcolar elevii gimnaziului Jevreni.

Subantreprenorul, pe nume Constantin, a transmis vice-preşedintelui un mesaj vocal, pe data de 12 august, prin care l-a informat că „ azi panourile sunt duse la noi, azi se sudează cadrele, mâine începe montarea”. Antreprenorul a transmis vice-preşedintelui şi o fotografie, despre cum ar trebuie să arate construcţia.

„Eu cel mai mult sper, vă spun sincer, deja am obosit de promisiuni. Am scris demers şi preşedintelui raionului, să ia la control situaţia. De fapt, când s-a prăbuşit veceul vechi, să ne fi întrebat cineva, noi propuneam să fie făcute veceuri în încăperile pe care le avem în interiorul şcolii. Avem suficiente încăperi, pentru că şcoala noastră are capacitate să găzduiască 550 de elevi. La 1 septembrie 2019 aşteptăm 105 elevi”, a spus Corina Ursu, directoarea instituţiei, pentru „Est-Curier”.

În perioada mai 2018 – mai 2019 elevii gimnaziului din Jevreni s-au folosit de două veceuri mobile, instalate la colţul şcolii, despre care profesorii spuneau că ar fi incomode pentru copiii cei mai mici. „Ni s-a spus că bani sunt, că s-au transferat, că să mai aşteptăm puţin, apoi că mai durează, să mai avem răbdare. Pe elevii mei de clasa a doua îi însoţeam la veceul acela, ca să nu păţească ceva. Ne-am descurcat cu situaţia care este, condiţii de la sat… Doamna directoare avea grijă şi mereu ne anunţa „veceul e curăţit” – spune Galina Staver, învăţătoare de clasele primare, care munceşte în acest gimnaziu din anul 1985.

În 2019, autoritatea publică locală de nivelul doi a mai planificat construcţia a trei asemenea veceuri modulare (construcţii separate de clădirile de bază din elemente prefabricate uşor montabile) la încă trei instituţii de învăţământ. Potrivit lui Vitalie Cotoman, banii sunt şi pot fi folosiţi efectiv, urmează ca administraţiile şcolilor să demareze procedura de licitaţie. Nu va valorifica suma alocată administraţia gimnaziului Paşcani, care a solicitat redirecţionarea banilor, dat fiind faptul că au planificat construcţia unei şcoli noi, care, evident, va avea şi altfel de condiţii sanitare.

S. Cernov

Foto de autoare

Imagini: angajaţii gimnaziului “Mihai Eminescu” muncesc de zor pentru pregătirea instituţiei către noul an şcolar. 6 august, 2019.

IMG_5033

IMG_5021

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button