La monumentul din Criuleni s-au adunat amintirile. Martorii acelui război care a văduvit acest teritoriu numit Republica Moldova de 550 mii de locuitori, nu mai sunt printre noi. S-au rărit și rândurile copiilor născuți în acei ani, dar amintirile le transformă în legende pentru urmași și nu dispar. Nu este familie care să nu aibă pe cineva care a gustat sarea războiului. 

Margareta Cociug vine la monument, an de an, pentru că pe una dintre lespezi e scris și numele bunelului ei, Afanasii Maștaler. 

Doamna Antonina Șaptefrați lăcrimează, amintindu-și de suferința tatălui ei care a ajuns până la Berlin, dar „multă frică a tras”. 

Domnul Afanasii Moroz a adus un buchet de flori ca omagiu rudelor pierdute la Odra. 

Fiecare dintre cei adunați poartă în suflet o poveste și o dorință de pace. Moldovenii în acel război au avut o soartă mai cruntă. Demobilizați din armata română au fost luați în cea sovietică. Astfel că impuși de circumstanțe au luptat pe ambele părți ale baricadei. Din acest motiv, mulți au fost marginalizați ani la rând, deși fiecare a răspuns la chemarea Patriei. Nu cunoșteau limba rusă și erau luați în derâdere că în loc de „streleati” ziceau „struleati” sau în loc de „paroli” - „părulea”. Cel mai bine le reușea fraza „Hitler kaput”, pentru că însemna revenirea lor la cei dragi. 

Au plecat cântând „Măi Volodea, dealu-i mare”, „La Nistru la mărgioară” și s-au întors cu „Katiușa”, fără să bănuiască ca îi așteaptă anii de deportări, foamete. Mii de copii au crescut cântând „taticul meu e la război și nu mai vine înapoi”. 

Durerea lor și a văduvelor nu o șterge nimeni, cu nici o compensare din memoria neamului. Astăzi urmașii lor circulă liber prin lume, cunosc mai multe limbi, dar sunt și martorii unui nou război, care de patru ani e la hotarele Republicii Moldova. Rusia, țara care și-au asumat onorabilul titlu de eliberatoare de fascism,  a devenit agresoare și își omoară frații de sânge din Ucraina și ține în alertă lumea întreagă...

La 9 mai se vorbește despre PACE și Europa, care și-a învățat lecția din 1945 și despre faptul că nimeni nu e în drept să curme o viață. La 9 mai sunt elogiați oamenii, nu regimurile, și nici oamenii care trimit la moarte semenii pentru orgolii personale sau politice.