CriuleniDubăsariEst-CurierSocial

Femeile, încurajate să se implice mai activ în viața socială a localităților în care trăiesc

La 4 ianuarie 2023, Centrul de Justiție Socială ”Echitate” din or. Criuleni a organizat cel de-al doilea focus-grup din cele patru planificate a fi realizate în cadrul proiectului ”Femeia – ambasadoarea securității, echității și dreptății sociale în Zona de Securitate”.

Activitatea a avut loc în incinta bibliotecii publice orășenești ”T. Isac” din Criuleni, și este parte a proiectului „Femeia – ambasadoare securității, echității și dreptății sociale în Zona de Securitate”.

Maria Zugravu, președinta CJS ”Echitate” a salutat participantele, care au aplicat la proiect, și a vorbit despre scopul acestuia și activitățile ce mai urmează. Pentru început participantele la focus grupuri s-au prezentat și au spus ce le-a motivat să aplice la proiectul de abilitare a femeilor.
”Am aplicat, pentru că îmi doresc să mă dezvolt personal, să cunosc oameni noi”, spunea dna Rodica de la Pașcani. Doamna Iuliana de la Zăicana a menționat că deține o funcție publică, iar în urma participării la acest proiect speră să afle lucruri noi și să devină o resursă în comunitate pentru alți locuitori, femei și bărbați, interesați de subiectele discutate în cadrul instruirilor care vor urma. Dna Natalia este bibliotecară și și-a anunțat participarea fiind în căutare de idei, cum să inițieze un serviciu nou de bibliotecă în instituția în care lucrează. Dna Maria de la Molovata Nouă a spus că este intrigată de temele propuse, iar doamna Cornelia de la Hârtopul Mare este interesată de parteneriate noi și idei de proiecte, pa care le-ar putea dezvolta în comunitatea sa, în biblioteca publică. Dna Alexandra de la Ustia a relatat despre propria experiență de a cumula o funcție publică și a gestiona, concomitent, o afacere de familie, or, tema implicării economice a femeilor la fel a fost discutată.

Mai multe participante au remarcat și impedimentele care ar sta în calea implicării mai active a femeilor în treburi în afara casei și familiei. Printre ele pe prim loc ar sta lipsa de încredere în forțele proprii, insuficiența cunoștințelor specifice unui anumit domeniu de activitate, nevoia de a studia mai mult, în unele cazuri – concurența neloială a bărbaților sau concursurile trucate.

Chestionarul care le-a fost propus participantelor la focus-grup a generat mai multe discuții despre rolurile strict femeiești sau bărbătești în viața socială sau privată, despre oportunitățile ambelor genuri de a accesa funcții publice, despre ce este calitatea vieții și cum se apreciază nivelul acesteia, și multe alte teme. Discuția pe marginea subiectelor incluse în chestionar a fost ghidată de către Ion Calcatinge, membru al CSJ ”Echitate”. În dependență de răspunsurile oferite, de neclaritățile depistate, la următoarele activități vor fi invitați experți sau experte, care vor pune în discuție mai pe îndelete, prevederile Rezoluției ONU nr. 1325, care este prima rezoluție aprobată de Consiliul de Securitate care vizează în mod direct impactul războiului asupra femeilor si contribuția feminină la rezolvarea conflictelor și realizarea unei paci stabile.

Rezolutia Consiliului de Securitate 1325 a fost aprobată în unanimitate la 31 octombrie 2001. Este prima rezoluție prin care Organizația Națiunilor Unite, printre altele, roagă Statele Membre să asigure o participare mai mare a femeilor în procesul decizional atât pe plan național, regional, cât și în cadrul instituțiilor internaționale și a mecanismelor pentru prevenirea, conducerea și rezolvarea conflictelor.

”După prelucrarea rezultatelor chestionarului vom face un raport privind percepția de către participante a temei propuse, iar experții își vor ajusta relatările în dependență de cunoștințele pe care le au aplicantele. Noi ne propunem să le motivăm, să le abilităm, ca ulterior să devină, în fiecare din comunitățile lor, ambasadoare a securității. Fiecare, după propriul caracter, ar putea să dezvolte afaceri, să activeze în funcții publice, altele – să devină lidere și să se implice în soluționarea problemelor locale, să ghideze și alți oameni. Vom discuta și despre violența în familie, vom pune chiar accent pe aceste aspect al vieții. Ne dorim ca persoanele abilitate de noi să încurajeze victimele violenței domestice să denunțe agresorii, actele de violență. Din discuțiile cu participantele, noi, autorii proiectului, vom discuta cum putem extindere activitățile în localitățile rurale, așa încât să oferim cât mai multă asistență și informare. În proiectul dat ne-am propus să abilităm femeile, pentru o mai mare implicate din partea lor în viața socială” – a spus Maria Zugravu, președinta CSJ „Echitate”.

În imagini: participantele la  focus-grupuri 

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Femeia – ambasadoarea securității, echității și dreptății sociale în Zona de Securitate”, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Opiniile,  constatările și concluziile menționate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea IWPR și  Guvernului Britanic.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button