EconomicEst-Curier

Există riscul sistării gazelor naturale. Gavriliţa va cere instituirea stării de urgenţă în energetică

Natalia Gavriliţa, prim-ministra Republicii Moldova, a anunţat că astăzi, la ora 13.00, va convoca Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, la care va pune în discuţie situaţia creată în legătură ci criza gazelor, care mai continuă. Motiv ar servi o scrisoare oficială, prin care SA Moldovagaz a fost informată de către Societatea pe Acţiuni „Gazprom” că va fi sistată livrarea de gaze către Republica Moldova, în cazul neachitării integrale a consumului curent până la data de 20 ianuarie, 2022.

„Avem o scrisoare oficială, prin care suntem înştiinţaţi despre riscul real să fie tăiate livrările de gaze naturale. Aceasta se întâmplă pentru că Moldovagaz, care are acţionar majoritar acelaşi Gazprom, nu a reuşit să găsească soluţii pentru a achita intergral şi la timp consumul. Gazprom, în loc să vină cu măsuri, ca societatea pe acţiuni pe care o controlează să-şi poată îndeplini obligaţiile contractuale faţă de consumatori şi furnizor, ameninţă să lase consumatorii fără gaze. Vă amintesc că în anii precedenţi Gazprom a permis Moldovagaz să acumuleze devieri negative în perioada de iarnă, care erau achitate în următoarele luni. Acum când preţurile sunt anormal de înalte, compania nu mai acceptă asemenea practici, chiar dacă prevederile contractuale au rămas aceleaşi.” – a spus Natalia Gavriliţă.

După şedinţa Comisiei Situaţii Excepţionale, va urma şedinţa Guvernului, iar mâine, Natalia Gavriliţă a anunţat că va cere Parlamentului instituirea stării de urgenţă în domneiul energetic. Dacă Parlamentul va susţinere cererea sa, din nou va fi convocată Comisia pentru situaţii excepţionale care va adopta o serie de măsuri menite să evite riscul opririi livrării gazelor naturale către consumatori. Una din măsuri ar fi amânarea plăţii TVA  datorată de Moldovagaz statului şi achitarea anticipată de către Guvern, către populaţie, a compensaţiilor pentru lunile ianuarie şi februarie.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button