Educaţie

„EU4family” din satul Zăicana a primit biletul pentru destinația europeană

Prima ediție a concursului „EU & bunicii mei”,organizată de Biroul pentru Integrare Europeană a fost de bun augur pentru  Daria Cucorean și prietenul ei Bogdan care împreună cu bunicile din s. Zăicana, r. Criuleni  au readus în prim-plan jocurile copilăriei.

Desfășurat în perioada 19 –21 august, în trei regiuni ale țării: nord (Răuțel, Fălești), sud 

(Văleni, Cahul) și centru (orașul Stăuceni) concursul a reunit zeci de echipe, formate din câte doi bunici și doi nepoți din întreaga țară, care și-au demonstrat cunoștințele despre istoria și cultura Europei, creativitatea, dar și spiritul de echipă.

La Stăuceni  a fost o competiție strânsă între echipele din Criuleni, Strășeni, Orhei, Ialoveni, Chișinău, Nisporeni, Cricova, iar  pe podium au urcat:

– locul I – „EU4family” din satul Zăicana, r-nul Criuleni

– locul II – „Ingenioșii” din Chișinău

– locul III – „Zig-zag” din orășelul Cricova.

Cele trei echipe desemnate învingătoare la etapele zonale ale concursului național „EU &

 bunicii mei” și-au primit trofeele la Președinție, acolo unde șefa  statului, Maia Sandu, le-a înmânat marele premiu – o vizită într-o  capitală europeană, informează MOLDPRES. 

Astfel, echipa „Moștenitorii Europei” din Sângerei va merge în  călătorie la Paris, echipa „EuroFetele din sat” din Brînza, Cahul vor  vizita orașul Atena, iar echipa „EU4Family” din Zăicana, Criuleni se va bucura de o călătorie la Praga.

Șefa statului, Maia Sandu, a felicitat echipele câștigătoare, menționând:„Pentru noi integrarea europeană înseamnă și mult de lucru, dar și evenimente frumoase prin care cunoaștem și înțelegem ce înseamnă Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

Viceprim-ministra Cristina Gherasimov a mulțumit tuturor familiilor pentru curajul de a participa la concurs și „entuziasmul și energia cu care au descoperit Europa împreună. Sperăm că ați adunat multe amintiri frumoase în această vară!”

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button