Social

Energia regenerabilă a acoperit 24,5% din consumul de electricitate al Republicii Moldova în 2025

Aproape un sfert din consumul final brut de energie electrică al Republicii Moldova a fost acoperit anul trecut din surse regenerabile. Potrivit datelor oficiale, în 2025 ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile a ajuns la 24,5%, pe fondul creșterii numărului de producători și al extinderii rapide a capacităților instalate la nivel național.

Datele au fost estimate prin raportarea volumului de energie electrică produsă din surse regenerabile la consumul final brut de electricitate, în baza rapoartelor de monitorizare publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și a informațiilor deținute de IP CNED. În cazul prosumatorilor, calculul producției a fost realizat conform metodologiei prevăzute de Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2025.

La sfârșitul anului 2025, capacitatea totală instalată din surse regenerabile a depășit 980 MW, față de aproximativ 77 MW în 2020. În ultimii cinci ani, acest segment a înregistrat o creștere de 12,7 ori, iar doar în 2025 au fost instalați peste 400 MW, ceea ce reprezintă mai mult de 40% din totalul capacităților existente. Autoritățile califică evoluția drept un an record pentru tranziția energetică a Republicii Moldova.

Cea mai mare pondere o au instalațiile fotovoltaice, care au ajuns la 710,56 MW, adică 72% din totalul capacităților din surse regenerabile. Acestea sunt urmate de capacitățile eoliene, cu 246,52 MW sau 25% din total. Centralele hidro și cele pe biogaz însumează 16,75 MW și, respectiv, 7,16 MW.

Dezvoltarea sectorului a fost susținută atât de politicile publice, cât și de interesul pieței. La finele anului 2025, în Republica Moldova erau înregistrați 8.713 prosumatori, dintre care 5.051 activau prin mecanismul de contorizare netă, iar 3.662 prin facturarea netă. Aceștia au contribuit la instalarea unei capacități totale de 195,27 MW, echivalentul a 20% din totalul capacităților regenerabile instalate.

Totodată, 153,89 MW au fost instalați prin mecanismul de sprijin Tarif fix, 33,24 MW în baza Legii nr. 160/2007, iar 60 MW prin mecanismul Preț Fix. În total, mecanismele de sprijin ale statului au contribuit la instalarea a 442,40 MW, ceea ce reprezintă 45% din capacitatea totală existentă.

O altă parte importantă a investițiilor a fost realizată pe piața liberă, unde au fost instalate 538,58 MW, adică 55% din total. Dintre acestea, 302,79 MW revin instalațiilor fotovoltaice, 219,29 MW celor eoliene și 16,50 MW centralelor hidro. Datele arată că producerea energiei din surse regenerabile devine tot mai atractivă din punct de vedere economic pentru investitorii locali și internaționali.

Anul 2025 a adus și lansarea primelor licitații pentru construcția de centrale electrice eoliene și fotovoltaice, inclusiv proiecte care prevăd și stocarea energiei. Aceste inițiative sunt parte a obiectivelor asumate prin Planul Național Integrat pentru Energie și Climă 2025–2030, care vizează atingerea unei cote de cel puțin 27% energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie și de minimum 31,2% energie electrică regenerabilă în consumul final brut de electricitate.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button